Pentru compensate, act adiţional la 2004
Am primit decizia de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu privire la încheierea actului adiţional de prelungire a prevederilor contractului-cadru pe 2004, aferent lunii ianuarie, pentru toate farmaciile care au încheiat contract cu Casa Judeţeană, ne preciza Oana Giurcă, purtătorul de cuvânt al unităţii. S-a luat ca bază de calcul şi repartizare media fondurilor alocate pe trimestrul I al lui 2004, constituindu-se astfel plafonul aferent lunii ianuarie 2005. În acest sens, farmaciile care au venit să încheie actul adiţional pe 2005 au şi primit fondurile alocate respective. O precizare se impune: chiar dacă plafoanele au fost repartizate, ele sunt destul de mici, posibil ca unele dintre farmacii să le şi epuizeze. Întrucât s-a tot vorbit despre compensarea de 90%, ne-am interesat dacă aceasta mai este în vigoare, răspunsul fiind: s-a prelungit şi această prevedere, singurul impediment fiind plafonul. Sunt farmacii care nu şi l-au epuizat încă, sunt altele care fiind aproape de jumătatea lunii ianuarie, au eliberat compensate în toate proporţiile prevăzute de lege şi au sistat acţiunea în momentul în care au terminat fondul repartizat. Conducerea CAS Bihor este la Bucureşti pentru a afla care va fi bugetul pe 2005 la medicamente şi nu numai. După promisiunile electorale, noi ne-am aştepta ca aceste fonduri să fie cel puţin cu 50 de miliarde lei mai mari decât în 2004.
Peste plafon nu se mai eliberează compensate
Faptul că farmaciile au încheiat acte adiţionale cu Casa de Asigurări de Sănătate Judeţeană a permis repartizarea fondurilor aferente lunii ianuarie 2005, opina farm. princip. Eugenia Hamza, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Bihor. S-a luat ca bază de calcul media fondurilor din trim. I. 2004. În acest sens, activitatea farmaciilor a putut continua şi în 2005. Farmaciile mai mari, evident cu fonduri mai mari, au eliberat compensate şi gratuite, posibil să mai dispună de sume rămase şi să continue acţiunea. Cert este că la compensatele de 90 %, au fost la începutul lunii ianuarie adevărate cozi, nu ştim câte farmacii mai dispun de fonduri pentru continuarea acestei acţiuni. Multe dintre farmaciile cu plafoanele mici şi le-au epuizat, rămânând în top doar cele cu fondurile mai mari. Dacă bugetul pentru medicamente pe 2005 va cunoaşte o creştere substanţială, sperăm ca şi fondurile repartizate pe farmacii să cunoască aceeaşi cotă. "Mi-aş dori să trăiesc ziua în care să se poată afirma că se eliberează toate medicamentele compensate şi gratuite în orice zi a lunii. Spre asta tindem, sper şi în existenţa acestei situaţii", încheie interlocutoarea.
În concluzie, compensatele se eliberează funcţie de plafoane, ca şi până acum. Să sperăm că lucrurile vor cunoaşte o îmbunătăţire şi toată lumea va fi mulţumită, şi pacienţii şi farmaciştii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.