Penultima rundă din sezonul regulat al Ligii a IV-a a fost una cu goluri multe, 32 în opt jocuri, şi cu câteva rezultate surprinzătoare, la Sântandrei şi la Salonta.

Seria de victorii a liderului detaşat din Seria Sud, Crişul Sântandrei, a fost stopată chiar pe propriul teren de CS Bihorul Beiuş, echipă mai eficientă în retur, care s-a trezit însă prea târziu pentru a accede în play-off. Beiuşenii, care au avut numeroase ocazii şi mai clare decât adversarii, au marcat ambele goluri ale meciului, doar că prima dată în propria poartă, reuşind până la urmă egalarea spre final. Surprinde şi proporţiile eşecului Olimpiei Salonta de pe teren propriu cu Universitatea Oradea, care a rezolvat partida din prima repriză.

În Seria Nord, după ce etapa trecută a încurcat liderul Foresta Tileagd, tânara echipă a Crişului Aleşd a fost aproape de o remiză şi pe terenul celei de-a doua clasate, Viitorul Borş, la capătul unui joc cu răsturnări de scor. Echipa antrenată de Ciprian Fogaraşi a condus în debutul reprizei secunde, dar în ultima parte a meciului gazdele au reuşit să întoarcă rezultatul. Vulturii Săcueni a avut două goluri avans în duelul zonal cu Unirea Valea lui Mihai, care a fost protagonista unei reveniri spectaculoase, preluând conducerea, însă spre final gazdele au restabilit egalitatea.  

  

SERIA NORD – ETAPA 13

Slovan Valea Cerului – Foresta Tileagd 0-2 (0-1)

Marcatori: Erik Tiponuț 40, Vlad Daina 62

Viitorul Borș – Crișul Aleșd 3-2 (1-1)

Marcatori: Cristian Tătar 35, Sebastian Zadori 70, 77 / Cosmin Abrudan 39, Raul Pascar 51

CS Diosig – CS Oșorhei 4-1 (3-0)

Marcatori: Alin Pușa 10, Sebastian Brata 19, Paul Suciu 27, Claudiu Popa 52 / Adrian Baidoc 60

Vulturii Săcueni – Unirea Valea lui Mihai 3-3 (1-2)
Marcatori: Christopher Sas 15, 24 -11m, Robert Gergely 81 /

Janos Lakatos 36, 78, Sebastian Ianc 48

 

CLASAMENT

1. Foresta Tileagd         13        10        2          1          25-14   32

2. Viitorul Borș 13        9          3          1          40-14   30

................................................................................................................................................

3. CS Diosig     13        7          2          4          33-19   23

4. Vulturii Săcueni         13        6          4          3          39-16   22

5. Unirea Valea lui Mihai           13        6          2          5          30-20   20

6. Slovan Valea Cerului            13        2          2          9          12-44   8

7. Crișul Aleșd  13        1          3          9          14-37   6

8. CS Oșorhei  13        1          2          10        9-39     5

 

Etapa viitoare (30 aprilie – 1 mai): sâmbătă, Crișul Aleșd – Slovan Valea Cerului, Unirea Valea lui Mihai – CS Diosig, CS Oșorhei – Viitorul Borș; duminică, Foresta Tileagd – Vulturii Săcueni.

 

 

SERIA SUD – ETAPA 17

CAO 1910 Oradea II – Victoria Avram Iancu 4-0 (3-0)

Marcatori: Raul Pop 24, Andrei Hosu 41, 82, Sebastian Oșvat 44

Nojorid Livada – Voința Ciumeghiu 3-1 (2-0)

Marcatori: Leo Jurca 7, Andrei Ferik 34, Adrian Micaș 79 / Cătălin Chișe 88

Crișul Sântandrei – CS Bihorul Beiuș 1-1 (1-0)

Marcatori: George Ciobriș 11 autogol / Răzvan Toderici 74

Olimpia Salonta – FC Universitatea Oradea 0-4 (0-4)

Marcatori: Adrian Balog 2,  Adrian Ungur 16, 19, Claudiu Hreniuk 33

Izvorul Cociuba Mare a stat.

 

CLASAMENT

1.Crișul Sântandrei       15        12        3          0          45-9     38

2.CSC Nojorid Livada 15        8          5          2          23-11   29

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

3.Universitatea Oradea 16        7          3          6          38-21   24

4.CS Bihorul Beiuș       15        7          3          5          32-21   24

5.CAO 1910 Oradea II            15        7          2          6          33-22   23

6.Olimpia Salonta         15        6          2          7          25-26   20 

7.Victoria Avram Iancu 15        5          1          9          20-45   16

8.Voința Ciumeghiu      15        3          1          11        16-43   10

9.Izvorul Cociuba Mare            15        2          2          10        18-50   8

 

Etapa viitoare (30 aprilie - 1 mai): sâmbătă, CS Bihorul Beiuș – Olimpia Salonta; duminică, Izvorul Cociuba Mare – CAO 1910 Oradea, Victoria Avram Iancu – CSC Nojorid Livada, Voința Ciumeghiu – Crișul Sântandrei. FC Universitatea Oradea va sta.