„Ping Pong Community Ștei” - Antrenamente pentru copii și adulți
Hotărât lucru, tenisul de masă „prinde” din ce în ce mai mult în urbea de sub Apuseni datorită seriozității de care dă dovadă președintele clubului „Ping Pong Community Ștei”, Sorin Moise.
Ținând cont că în ultima perioadă numărul celor care doresc să cunoască din secretele „mingii cu celuliod” a crescut vizibil, președintele clubului „Ping Pong Community Ștei”, Sorin Moise, a luat o inițiativă demnă de toată lauda pentru a crea timpul fizic necesar, atât pentru copii cât și pentru adulți, asigurând ore de antrenament după un program bine stabilit. Astfel, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7-11 ani în fiecare marți între orele 18-19, iar cei cu vârsta între 12-15 ani între orele 19-20. Copiii cu vârtsa cuprinsă între 16-19 ani se vor antrena miercurea între orele 18-19. Adulții se vor putea antrena în fiecare miercuri între orele 19-20. Atât copiii cât și adulții vor avea parte pe timpul antrenamentelor de instructor specializat în această disciplină sportivă. Ce vor învăța copiii la antrenamentele de tenis?. Sorin Moise a făcut o expunere foarte edificatoare pe această temă. Astfel, copiii vor învăța: Coordonare și agilitate – Exerciții pentru a-și îmbunătăți reflexele și mișcările pe teren; Tehnica de bază – Lovituri fundamentale: forehand, backhand, serviciu, voleu; Regulile jocului – Înțelegerea regulilor și a etichetelor pe teren; Lucru în echipă și strategie – Cum să planifice și să joace inteligent; Rezistență fizică și mentală – Dezvoltarea unui mindeset competitiv și gestionarea emoțiilor. În ceea ce privește adulții aceștia se vor familiariza cu: Perfecționarea tehnicii – Corectarea și îmbunătățirea loviturilor; Tactici avansate – Cum să îți învingi adversarul prin strategie; Rezistență și mobilitate – Exerciții pentru a îmbunătăți viteza de reacție și forța; Gestionarea stresului – Dezvoltarea răbdării și a concentrării în timpul meciurilor. Sorin Moise a explicat, succint, și câteva din beneficiile tenisului de masă pentru toate vârstele, printre acestea enumerând: Dezvoltarea coordonării mână-ochi; Îmbunătățirea condiției fizice și a sănătății cardiovasculare; Creșterea disciplinei și a încrederii de sine; O metodă excelentă de relaxare și socializare; Indiferent de vârstă, tenisul este un sport excelent pentru a rămâne activ și pentru a te bucura de mișcare. Așadar, sunt argumente destul de solide pentru cei care vor să cunoască pentru prima oară din tainele tenisului de masă, cât și pentru cunoscători de a-și perfecționa tehnica, luând cu „asalt” sala de antrenamente unde sunt la dispoziția jucătorilor șase mese de cea mai bună calitate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.