Conform anticipațiilor, liderul Antal Kevin este cel care a depășit „borna 200”, iar acest aspect nu reprezintă o surpriză, ci, din contră, o normalitate, dacă punem în „balanță” talentul, seriozitatea, dar mai ales munca acestui harnic tenismen de la poalele Munților Apuseni.

Așa cum anticipam la începutul anului, în cadrul clubului Ping Pong Community Ștei, a cărui președinte este Moise Sorin, meciurile au crescut valoric, iar disputele în cadrul turneelor săptămânale au devenit foarte „strânse” ceea ce denotă buna pregătire a jucătorilor. La turneul de săptămâna trecută liderul clasamentului, Antal Kevin, a trebuit să se întrebuințeze serios pentru a „prinde” finala mare, deoarece a avut nevoie de maxim de seturi, începând cu sferturile de finală, pentru a câștiga toate meciurile. În sferturile de finală am consemnat următoarele rezultate: Macai Cătălin – Cuc Remus 3-0; Antal Kevin – Jude Rareș 3-2; Hațag Paul – Popa Virgil 3-2; Simoc Paul – Pașca Ovidiu 3-1, iar în semifinale Simoc Paul – Hațag Raul 3-1, în timp ce Antal Kevin s-a întrebuințat serios câștigând greu, 3-2, în fața lui Macai Cătălin. În finala mare am avut parte de un meci deosebit de spectaculos în care suspansul a fost unul extraordinar victoria „surâzând” pe rând ambilor jucători, pentru ca finalul să-i aparțină liderului. Iată cum arată clasamentul TOP 10: 1. Antal Kevin 230 puncte; 2. Simoc Paul 170 p; 3. Macai Cătălin și Cuc Remus 155 p; 4. Popa Virgil 110 p; 5. Pașca Ovidiu 105 p; 6. Hațag Raul 95 p. 7. Mureșan Nelu 85 p; 8. Moise Sorin și Fordon Alin 75 p; 9. Degău Tony 60 p; 10. Aron Darie și Jude Rareș 55 p. Și dacă tot am punctat că borna 200 a fost depășită, trebuie remarcat că Popa Virgil a depășit borna 100, în timp ce Hațag Raul și Mureșan Nelu sunt și ei aproape. La o analiză mai atentă, putem observa că în clasamentul „TOP 10” se regăsesc 13 jucători datorită punctelor câștigate, însă ce este demn de remarcat este faptul că pe locul 11 este clasată Ioana Mihoc, o tenismenă foarte talentată din Beiuș, care anul acesta a participat la câteva turnee la Ștei, acumulând 40 de puncte. Un sincer bravo acestei minunate fete care se luptă cu băieții cu foarte mult curaj. Mai trebuie specificat un aspect din viața clubului Ping Pong Community Ștei, deoarce, după spusele președintelui Moise Sorin, locația actuală va fi schimbată în curând, iar  iubitorii „mingii cu celuloid” vor primi informațiile necesare, dar până atunci turneele vor continua la sfârșit de săptămână, în ziua de vineri.