După o foarte lungă perioadă de timp „careul de ași” din cadrul turneelor organizate de clubul Ping Pong Community Ștei a fost modificat în urma bunei evoluții a ambițiosului Toni Degău, care a „pătruns” în primii patru clasați.

 Perseverența și munca asiduă din ultima perioadă a lui Toni Degău a dat rezultatele scontate de acesta prin faptul că după o cursă de adevărată urmărire a reușit să intre în „careul de ași”, realizând un „vis împlinit”, după propria lui afirmație. Dacă acest aspect a fost unul realizabil datorită faptului că ocupantul locului patru, Mihai Mone, nu a mai participat la câteva turnee, în schimb menținerea pe acest loc va fi o adevărată provocare deoarece Virgil Popa își continuă și el bunele evoluții care îl propulsează pe locul cinci, la doar cinci puncte distanță. În cadrul turneului săptămânal, în sferturile de finală s-au înregistrat următoarele rezultate: Antal Kevin – Cuc Remus 3-1; Degău Toni – Mocan Elias 3-2; Macai Cătălin – Cosmin Petre 3-0; Popa Virgil – Bogdan Micula 3-1. În semifinale: Antal Kevin – Degău Toni 3-0; Popa Virgil – Macai Cătălin 3-1. Finala mare a fost câștigată de Kevin Antal care a impus cu 3-0 în fața lui Virgil Popa, în timp ce Cătălin Macai a câștigat cu același scor, 3-0, meciul în dauna lui Toni Degău. Revenit în mare forță, Kevin Antal și-a adjudecat trofeul pus în joc, medalia și diploma, în timp ce următorii doi clasați au primit medalii și diplome. Dar iată cum se prezintă clasamentul TOP 10: 1. Simoc Paul 375 puncte; 2. Antal Kevin 365 p; 3. Cuc Remus 260 p; 4. Degău Toni 150 p; 5. Popa Virgil 145 p; 6. Mone Mihai 140 p; 7. Macai Cătălin 125 p; 8. Fordon Alin 95 p; 9. Filip Marcu 90; 10. Mureșan Nelu 80 p. În cadrul celor două ligi săptămâna trecută nu s-au disputat toate meciurile, din motive obiective, astfel că nu s-au întocmit cele două clasamente.