Eliminată în sferturile  Euro Cup de BVSC Budapesta, CSM Oradea își concentrează atenția asupra Superligii Naționale. Calificată de pe primul loc în play-off, ceea ce-i conferă un meci în plus pe teren propriu faţă de advesar(i), campioana României se va duela cu Rapid Bucureşti pentru un loc în finală.

 

Feroviarii au câștigat, 14-11, ultimul meci din sezonul regulat, disputat în compania lui Dinamo București, dar la o diferență mai mică decât au pierdut jocul tur, 12-17, încheind sezonul regulat pe locul 4. Primul joc va avea loc în 24 aprilie, la Oradea, al doilea în 29 aprilie, la Bucureşti, şi al treilea, dacă va fi cazul, în oraşul de pe Crişul Repede.

În cealaltă semifinală se vor întâlni ocupantele locurilor 2 şi 3, Steaua şi Dinamo. Finala va demara pe 14 mai în formatul cel mai bun din cinci meciuri.