Poli Timișoara - FC Bihor 0-1 (0-1) - Și-au asigurat câștigarea seriei și moral pentru baraj
După trei remize consecutive cu rivala la promovare, FC Bihor n-a mai ratat șansa de a răpune Poli Timișoara, chiar pe terenul acesteia. Echipa orădeană a câștigat (1-0) derby-ul din Liga a III-a de pe Stadionul Electrica, cu patru etape înainte de final fiind sigură de câștigarea seriei 8.
Motivați să concretizeze plusul din clasament și în duelul direct cu timișorenii, roș-albaștrii au controlat prima repriză. Pressing-ul avansat i-a incomodat vizibil pe amfitrioni, care s-au și văzut conduși după ceva mai mult de o jumătate de oră. Diferența pe tabelă a făcut-o Florin Chitaș (35), cu un șut din marginea careului mare, la colțul lung (1-0). După ce au marcat, jucătorii formaţiei orădene i-au dedicat golul preşedintelui clubului orădean George Tătar, arătând un tricou cu numărul 26 cu numele său, 26 aprilie fiind ziua de naştere a managerului clubului FC Bihor.
Riposta mai serioasă a gazdelor a venit în prelungirile primei reprize, când Olariu a reluat în transversală din șase metri.
În partea secundă, Poli a abuzat de mingi lungi în încercarea de a se apropia de poarta adversă, dejucate de defensiva orădeană, care s-a apărat exact. „A fost o victorie muncită, aşa cum se anticipa. Poli Timişoara este o echipă bună, care are organizarea jocului foarte bună. Au fost două reprize diferite, prima a noastră, controlată în totalitate, cu posesia foarte bună şi progresie în jumătatea adversă, după care, a doua repriză, adversarul a încercat să ne surprindă pe mingi lungi, încercând să recupereze mingea a doua sau cu mingi recuperate în spaţiul liber, lăsat în spatele liniei de patru mijlocași. ”, a declarat Florin Farcaş, antrenorul principal al FC Bihor.
Cu 12 puncte avans, echipa orădeană va aborda semifinala barajului de promovare de pe primul loc, urmând să joace împotriva celei de-a doua clasate din seria 2, care poate fi CSM Deva (43 puncte), ACSO Filiași (42 puncte) sau Viitorul Șimian (40 puncte).
Politehnica: R. Murariu – A. Haloş, Cr. Bocşan – cpt., R. Ciurel, Cl. Pamfile (min. 90 A. Vlaicu) – I. L. Rotariu, D. Olariu, D. Pureca, V. Prună (min. 75 F. Marincu), D. Popa (min. 75 B. Istrate) şi R. Curescu. Antrenor: Paul Codrea
FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, K. Gagyi – R. Farcaş – Ad. Gîdea (min. 89 L. Ioviță), V. Calugher (min. 64 B. Vasile), A. Vînău (min. 80 A. Moga), Fl. Chitaș (min. 80 Sg. Ciocan) – Sg. Jurj (min. 64 L. Tincău). Antrenor: Florin Farcaş
Au arbitrat: Nicolae Dragoș Lunca (Cluj-Napoca) – la centru; Emeric Tocai (Sibiu) şi Bogdan Paul Pojar (Cluj-Napoca) - asistenți. Observatori FRF: Vasile Rad (Arad), Sorin Ciotlăuș (Deva).
În celălalt joc din play-off-ul Seriei 8, CSC Peciu Nou – Phoenix Buziaș 1-2 (1-0).
Marcatori: Denis Bud 21 / Sergiu Românu 48, Remus Bobocea 74.
1. FC Bihor Oradea 5 4 1 0 11-1 59
2. Politehnica Timișoara 5 2 2 1 6-4 47
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
3. CSC Peciu Nou 5 1 0 4 5-9 39
4. CS Phoenix Buziaş 5 1 1 3 5-13 36
FC Bihor revine pe teren propriu, vineri, 3 mai, de la ora 18.00, cu un joc împotriva CSC Peciu Nou.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.