Politehnica Iași – CSU Oradea - Dublă în care au mari șanse să se impună
Baschetbalistele de la CSU Oradea vor disputa luni, 6 ianuarie, de la ora 13:00, și marți, 7 ianuarie, de la ora 11:00 dubla cu Poli Iași contând pentru etapa a 6-a din Liga I. Cele două formații sunt vecine de clasament, dar cu toate acestea parcursul avut până în prezent ne determină să credem că ardelencele au șanse mari să se impună.
CSU Oradea ocupă locul al 5-lea cu un bilanț de 4 victorii și 6 înfrângeri în timp ce Poli Iași este a 6-a clasată cu un bilanț de 2 succese și 6 eșecuri. Cu toate acestea rezultatele indirecte din ultimele 5 meciuri disputate, atât moldovencele cât și bihorencele înfruntând aceleași adversare, ne determină să credem cu tărie că, în condiții normale, fetele pregătite de către Daniel Anica pot obține cel puțin un succes în această deplasare de la Iași. Dacă Politehnica a pierdut fiecare dintre ultimele 5 meciuri disputate, orădencele stau puțin mai bine câtă vreme bilanțul lor cuprinde și o victorie în ultimele 5 etape. Mergând mai în profunzime cu această analiză am observat că, înfruntând exact aceleași adversare în ultima perioadă, fetele de la Poli Iași nu doar că au fost învinse de fiecare dată dar au pierdut și mult mai categoric. În schimb antrenorul bihorenceleor trebuie să găsească soluții pentru a o opri pe Iustina-Gabriela Hurmuz, a doua marcatoare a campionatului cu o medie de 22.6 puncte înscrise pe meci și totodată jucătoarea care a creat cele mai mari probleme orădencelor în meciurile directe. Acest aspect nu ar trebui să îi dea însă mari bătăi de cap câtă vreme fomația pe care o pregătește se apară foarte bine fiind a treia în ierarhia celor mai bune echipe la recuperare, iar în teren va conta pe Sara Nicole Fritea, a treia recuperatoare a campionatului cu o medie de 11.5 reușite pe meci. Bihorencele au și un avantaj moral asupra adversarelor din Moldova câtă vreme au câștigat 4 dintre cele 5 meciuri directe, toate disputate în succesiune. Ultimul joc direct coincide și cu cea mai categorică victorie a orădencelor care s-au impusla 38 de puncte diferență, scor 97-59, pe 1 aprilie, anul trecut.
Așadar două confruntări aparent abordabile pentru formația orădeană care nu ar trebui să rateze șansa de a se impune în fața unei adversare care nu arată prea bine în acest sezon competițional.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.