În cadrul unui meci de verificare, Club Atletic Oradea s-a impus la scor de neprezentare (0-3) în partida disputată cu FC Universitatea Oradea, pe terenul acesteia din urmă.

Meciul test a adus față în față două echipe experimentale, semn că antrenorii acestor formații se află încă la momentul căutărilor. Cu un plus de vigoare și cu mai multe ocazii create, CAO s-a impus după trei goluri marcate dintre care două reușite pe parcursul reprizei secunde. „Cu mulți tineri în echipă, CAO a reușit să se impună la Universitate, în fața unei echipe care la rândul ei a avut un lot format majoritar din jucători aflați în probe. Din lotul de bază al studenților s-au remarcat Cherman, Jurcă, Galea, Cioflan, Baior și Szulcser, în timp ce la alb-verzi experiența a fost dată de Mănoiu, Ienciu, Andraș, Roșu și Joseph. CAO s-a impus meritat la final, fiind echipa care și-a creat ocaziile mai importante. Bagoly, cu o bară transversală (min. 13), și Roșu, blocat pe 11 m (min. 17), aveau să anunțe golul reușit tot de Bagoly, din apropiere, în minutul 35. În partea secundă, Joseph a punctat din 3 metri, după o fază cursivă (min. 64), apoi Mănoiu a închis tabela cu un șut plasat, în diagonală, în minutul 75”, transmit cei de la CAO.

Alb-verzii pregătiți de către profesorul Lucian Stance se vor deplasa sâmbătă la Salonta acolo unde, de la ora 11:00, vor participa la un triunghiular alături de Olimpia și CS Socodor.

???????? ????radea: Al. Lucuța–L. Mănoiu (80 Á. Kovács), Ov. Ienciu, P. Andraș, A. Nagy–Fl. Vesa (75 D. Miron), R. Dume (88 M. Varga)–Á. Bagoly (85 Al. Herman), Kr. Horvát (46 M. Vesa), Sg. Ciocan (75 Kr. Horvát)–C. Roșu (46 M. Joseph). Antrenor: Lucian Stance.

????????????????????????????: Adrian Pop–Darius Judea,  Răzvan Necșoiu