În urma parcursului foarte bun la competiţiile interne de calificare şi la Cupa Europeană de Tineret, sportiva orădeană Mara Mihociu (17 ani) va participa la Campionatul European de tir cu arcul, care va avea loc la Roma (Italia) în perioada 19-26 iulie.

Mara este elevă în clasa a XI-a B la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea şi membră a lotului naţional de tir cu arcul. Este o prezenţă constantă la competiţiile interne, fiind, de altfel, şi deţinătoarea en titre atât a recordului naţional de indoor, cât şi a celui de outdoor! La numai 17 ani, este foarte bine pregătită şi are ambiţii mari. De altfel, Mara mai are o medalie de aur la Cupa de ranking mondial de la Kamnik (Slovenia), fiind şi atunci singura din delegaţia României care a obţinut o medalie şi înca una chiar de aur! Pentru deplasarea la Roma, cu o săptămână înainte va merge într-un cantonament centralizat cu lotul naţional, la Aninoasa (Hunedoara).