Prezenţe orădene la "Naţionalele" de karate modern
Campionatul Naţional de karate modern shotokan pentru copii şi juniori, desfăşurat recent, la Hunedoara, a avut printre participanţi şi sportivi de la Palatul Copiilor - Shogunul Oradea şi CS Crişul Oradea.
Karateka pregătiţi de prof. Ioan Vaida 5 DAN au avut prestaţii destul de reuşite, care le-au permis să urce de 15 ori pe podiumul de premiere. Două dintre acestea, Reikasi Reka (categoria copii, 13-14 ani) şi Porstner Gina (junioare), au cucerit titlul de campioane naţionale în proba de kumite la +55 kg, respectiv -50 kg. Alţi patru reprezentanţi ai clubului orădean, Carina Marin (10-11 ani) - 35 kg, Adelina Paşca (junioare) - 50 kg, Andra Hirişcău (junioare) - 65 kg, Vlad Bereghi (juniori) - open, s-au situat pe poziţia secundă în proba de kumite. Bilanţul delegaţiei orădene a fost întregit de Vlad Bereghi (juniori) - 65 kg, Renata Vad (junioare) - 65 kg, Gavril Purdea, Ionel Balaj (juniori) - 85 kg, Alexandru Stegerean, Sebastian Bocioc (10-11 ani) - 45 kg, respectiv - 40 kg, toţi la kumite, Porstner Gina, Andra Hirişcău, Renata Vad (junioare), la kata, clasaţi pe locul al treilea.
Secţia de karate a clubului Crişul (antrenoare, Mezei Tunde 5 DAN) s-a înscris în competiţie cu un număr restrâns de karateka, dar doi dintre aceştia, Tudor Fofiu (12-13 ani) - 55 kg şi Ciprian Pirici (18-21 ani) - 60 kg, au izbutit să obţină locurile I, respectiv III. "Am deplasat doar cinci sportivi, dintre care trei începători. Importantă a fost prezenţa lor în concurs, dar şi faptul că sportivii cu un nivel mai avansat de pregătire s-au clasat pe podium", a spus Mezei Tunde.
De menţionat că la întrecerile supervizate de Adrian Popescu-Săcele, preşedintele federaţiei de specialitate, au luat parte aproximativ 330 de sportivi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.