Prima etapă din retur în Liga a III-a - Lotus şi CAO au şanse să puncteze
Acest sfârşit de săptămână coincide cu prima etapă din returul Ligii a III-a. În Seria a 10-a, Lotus Felix joacă pe teren propriu, iar CAO şi Luceafărul, în deplasare.
Etapa a 10-a va fi deschisă astăzi, de la ora 15.00, de meciul de la Sânmartin, dintre Lotus Felix şi CFR Cluj II, echipă care în tur a administrat bihorenilor primul din cele două eşecuri stagionale. Lotus vine după un eşec cu CAO (0-2), iar CFR II a capotat şi ea în runda precedentă (0-3). O partidă destul de complicată pentru gruparea bihoreană în faţa unui adversar incomod şi imprevizibil.
Impulsionată de victoria din duelul bihorean, CAO şi-a propus să repete figura şi în meciul din deplasare, de mâine, cu penultima clasată CS Satu Mare, echipă care a înregistrat un uşor reviriment în ultima perioadă, în ultimele trei etape bifând o victorie şi două egaluri.
Tot mâine, de la ora 15.00, va juca şi Luceafărul Oradea, pe terenul Sportului Şimleu, într-un nou joc complicat pentru cea mai tânără echipă din eşalonul trei.
Celelalte meciuri ale etapei: Minaur Baia Mare - Someşul Dej; SCM Zalău - Progresul Şomcuta Mare, ambele mâine, de la ora 15.00.
CLASAMENT - SERIA 10
1. Minaur Baia Mare 9 7 1 1 24-10 22
2. Lotus Băile Felix 9 6 1 2 21-9 19
3. Someşul Dej 9 6 0 3 21-13 18
4. CA Oradea 9 5 2 2 19-14 17
-------------------------------------------------------------------------------
5. SCM Zalău 9 5 0 4 25-16 15
6. CFR Cluj II 9 4 2 3 13-11 14
7. Sportul Şimleu 9 2 4 3 9-11 10
8. Progresul Şomcuta 9 1 3 5 14-25 6
9. CSM Satu Mare 9 1 2 6 11-23 5
10. Luceafărul Oradea 9 0 1 8 4-29 1
Comentarii
Nu există nici un comentariu.