Cea mai puternică echipă de fotbal din Bihor care în sezonul competițional trecut a jucat în Liga a III-a sub numele de CAO, iar acum, cel mai probabil, va evolua cu numele de FC Bihor Oradea, va efectua prima ședință de antrenamet astăzi, de la oar 10.30, pe Stadionul „Iuliu Bodola”.

În această pauză competițională, lotul de jucători al echipei a suferit modificări majore, o serie de fotbaliști care au jucat în alb-verde în sezonul trecut încheindu-și socotelile cu formația pregătită de către Florin Farcaș. În acest context, formația bihoreană va miza pe mai mulți juniori, obiectivul promovării în Liga a II-a fiind astfel incert. La reunirea programată astăzi, de la ora 10.30, la Stadionul Iuliu Bodola, sunt așteptați 28 de jucători, multe dintre noutăți provenind de la echipa secundă a lui CAO care în sezonul trecut a evoluat în Liga a IV-a și care în viitorul sezon competițional va rămâne singura formație cu acest nume. Florin Farcaș a pierdut mai mulți titulari în această pauză competițională, printre aceștia numărându-se Călin Jurj, plecat la Poli Timişoara, Mark Kovacs, plecat la Csikszereda Miercurea Ciuc, şi Florin Chitaş, ajuns la Minaur Baia Mare. După cum se poate observa, toți trei au ales să își continue cariera la un nivel superior, în Liga a II-a. Au mai plecat de la echipă Barabaş, Chiş-Toie, Marina, Cîrjan , Urbanovski şi Mihai Ion toți 5 alegând să își rezilieze contractele semn care ar putea indica faptul că și-au găsit echipe care le-au oferit mai mult din punct de vedere financiar sau sportiv. La această oră se cunoaște faptul că echipa se va pregăti pe plan local. În ceea ce privește titulatura sub care va activa în viitorul sezon competițional cea mai importantă echipă de fotbal din Oradea, s-au făcut demersurile necesare în acest sens urmând ca FRF sa decidă dacă va aproba sau nu această solicitare de schimbare a numelui echipei. Este totuși de așteptat ca acest aspect să fie doar o formalitate, documentația depusă la federație fiind completă. Astfel, din sezonul viitor, echipa se va numi, cel mai probabil, FC Bihor Oradea.