Campionatul Mondial de Formula 1 a programat etapa a cincea, desfăşurată pe circuitul de la Montmelo, în Catalunya. După patru curse câştigate de piloţii de la Renault, a venit rândul celor de la Mc Laren Mercedes să se impună, pentru prima dată dată în acest sezon. Controlând cursa "da capo al fine", driverul finlandez Kimi Raikkonen a reuşit să-şi apropie prima victorie stagională, în urma căreia a urcat pe locul trei în clasamentul general al piloţilor. Deşi dăduse semne de revigorare, Ferrari a dezamăgit profund, campionul mondial en-titre, Michael Schumacher abandonând, iar Rubens Barrichello terminând cursa abia pe locul IX, la două tururi în urma învingătorului. Mare umilinţă pentru cei doi piloţi, dar şi pentru scuderia italiană care domină "Marele Circ" de mai bine de cinci sezoane. Pe locul doi a sosit Fernando Alonso, pilotul de la Renault consolidându-şi prin această clasare poziţia de lider la piloţi, iar pe trei a încheiat Jarno Trulli. A fost o cursă liniştită, fără evenimente majore, care însă pare să confirme regresul celor de la Maranello, deţinătorii titlului mondial la constructori. Clasament cursă 1. Kimi Raikkonen; 2. Fernando Alonso; 3. Jarno Trulli; Clasament general piloţi 1. Alonso; 2. Trulli; 3. Raikkonen; Clasament general constructori 1. Renault; 2. Toyota; 3. Mc Laren Mercedes.