„Cupa orașului Ștei”, ajunsă la a 12-a ediție, va fi organizată de CS TC „Iris” Ștei, în perioada 10 - 13 aprilie, pe cele patru terenuri cu zgură de la Baza Sportivă „Iris” Ștei, într-un turneu de categoria I, inclus în calendarul competiţional a Federaţiei Române de Tenis.

Dacă ghioceii, deja, au răsărit la poalele Munților Apuseni, iată și practicanții „sportului alb” doresc să anunțe primăvara, prin participarea la cea de-a XII-a ediție a turneului de categoria I, dotat cu „Cupa orașului” Ștei. În Depresiunea Beiușului și-au anunțat prezența tenismeni din București, Timișoara, Cluj, Arad, Deva, Oradea, Salonta și binențeles Ștei. Aceştia vor participa la categoriile de vârstă 10, 12, 14 ani, atât la fete cât şi la băieţi, turneul fiind supervizat din partea FRT de arbitrul internaţional Bogdan Păun, din Timișoara.  De la CS TC „Iris” Ștei vor participa pentru prima oară la un turneu oficial tenismenii Andrei Tulbure, Ianis Țigan, Denis Țigan, Luca Tulvan, Ștefan Toth, Carina Palcu, Briana Cadar, Bogdan Mone, dar și alți tenismeni cu o oarecare experiență în domeniu, cum ar fi Bogdan Baicu, Iulian Sere, Luca Cupa, Cătălin Laza,Teofan Hoza Pastor. O absență semnificativă din lotul șteian este Andreea Barna, accidentată. Datorită pandemiei, accesul nu va fi permis cu spectatori și se vor respecta regulile de distanțare socială și igienă pentru a împiedica răspândirea virusului SARS CoV-2. Trebuie remarcat efortul extraordinar depus de președintele-antrenor a CS „Iris” Ștei, Călin Bara, pentru a putea ține această competiție, atât de populară la Ștei, în care copiii să poată participa în aceste vremuri deosebite. Pentru o bună desfășurare a acestui puternic turneu, CS TC „Iris” Ștei va fi sponsorizat de Primăria și Consiliul Local Ștei, Restaurant Amicii, Pensiunea Premier și Pantano S.R.L.