După trei zile în care au fost supuşi la două şedinţe de pregătire, una dimineaţa, de la ora 10.00, bazată pe alergări, iar cealaltă, după-amiaza, la ora 16.00, axată pe exerciţii la sala de forţă, ieri, "roş-albaştrii" au avut un program mai lejer. Practic, antrenamentul a constat într-o plimbare de 12 kilometri pe munte, "şi asta destul de obositoare", după cum a ţinut să remarce unul dintre jucători. În timpul liber, unii jucători preferă să joace cărţi, rummy, să asculte muzică, să urmărească puţinele programe tv ce le pot recepţiona, iar alţii încearcă să-şi demonstreze aptitudinile la jocurile pe calculator. Marcaţi de efortul de peste zi, fotbaliştii cad pradă somnului, nemaifiind nevoie ca, la 22.30, antrenorul Dumitriu să dea "stingerea". Mici probleme medicale pentru Dianu şi Mărginean Doi dintre fotbalişti, Ciprian Dianu şi Radu Mărginean, au unele probleme de sănătate, motiv pentru care, în ultimele două zile, nu s-au pregătit decât la sala de forţă. "Căpitanul" echipei are probleme la gleznă, dar speră ca astăzi se reintre în programul normal de pregătire, iar internaţionalul de tineret resimte dureri la genunchi şi s-ar putea să mai treacă o zi-două, până când se va antrena la parametrii obişnuiţi. În cazul în care va fi recuperat complet, acesta din urmă va încheia cantonamentul joi, 22 ianuarie, pentru că va trebui să se prezinte la lotul naţional Under 21, care, în perioada 28 ianuarie - 3 februarie, va efectua un turneu amical în China. Vizitaţi de oficialii clubului Delegaţia orădeană, cantonată la Hotel Parc, a avut parte, ieri la amiază, de oaspeţi din Oradea. După antrenament, fotbaliştii orădeni au avut surpriza să dea ochii cu conducerea administrativă, sosită la Moneasa pentru a vedea pe "viu" condiţiile de pregătire şi pentru a sta de vorbă cu jucătorii şi colectivul tehnic. Au ţinut să ia pulsul grupării bihorene, preşedintele de onoare al clubului Petru Filip, preşedintele Gavrilă Ghilea, vicepreşedintele Constantin Bigan, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie, Ioan Lăzău, şi un colaborator apropiat al echipei, dr. Mircea Lucaciu. Lupaşcu, aproape rezolvat În acest început de săptămână, sunt mari şanse ca oficialii FC Oradea să realizeze primele transferuri din acest an. După mai multe runde de negocieri telefonice, conducerea echipei de pe Criş ar fi ajuns la un acord pentru atacantul Daniel Lupaşcu, de la Apulum Alba Iulia, în schimbul sumei de 20.000 de euro. Este de aşteptat ca tratativele să fie finalizate mâine, când "vicele" Constantin Bigan se va deplasa la Alba Iulia. Tot mâine, este aşteptat la Oradea, pentru primele discuţii, şi internaţionalul moldovean Serghei Clescenco, revenit după un stagiu în Antalya, cu Metalurg Doneţk, de ale cărui evoluţii antrenorul Dumitriu Dumitriu s-a arătat mulţumit în urma vizionării unor casete. Tehnicianului i-au mai fost trimise, sâmbătă, casete şi cu celălalt fotbalist moldovean aflat în vizorul echipei orădene, Andronic, ultima oară la MTK Budapesta. Nu mai sunt singuri Dacă în primele zile stabilimentul de două stele era ocupat doar de lotul FC Oradea, începând de ieri, acestuia i s-a alăturat două echipe, una de rugby (Contor Zenner Arad) şi alta de gimnastică ritmică (CSŞ Arad), pentru ca, de mâine, în acelaşi hotel să fie cazată şi divizionara secundă pregătită de Marcel Coraş, ACU Arad. Tot în cursul zilei de mâine vor poposi la Moneasa, alte două formaţii arădene, UTA şi Tricotaje Ineu, numai că acestea au optat pentru un alt hotel din staţiunea de la poalele Munţilor Codru Moma.