Câştigătoarea fazei pe Bihor a Cupei României este la un meci de prezenţa în faza naţională a popularei competiţii. CS Bihorul Beiuş a câştigat şi al doilea meci din Grupa 1 a Regiunii Nord Vest, 2-1 pe terenul Progresului Şomcuta Mare, și va juca finala regională, în deplasare, cu  învingătarea grupei 2, Talna Orașul Nou în 20 iulie, de la ora 17.30.

Beiuşenilor le era suficient şi un egal pentru calificarea în ultimul act, după ce în precedentul meci dispuseseră de principala contracandidată, Arieşul Turda, scor 2-0. Misiunea bihorenilor părea să se complice după ce maramureşenii au deschis scorul, însă pe final de repriză Denis Laza (45) a restabilit egalitatea (1-1). CS Bihorul a gestionat în favoarea sa partea secundă, reuşind chiar să preia conducerea după execuţia căpitanului Vlad Degău (75, 1-2). Cu acest prilej, şi-au făcut debutul în echipa beiueşeană Sebastian Oșvat (Lotus Băile Felix) și Raul Ember (CS Diosig).

La Bihorul Beiuș au jucat din primul minut Fl. Bodea – Al. Jurcuț, D. Laza S. Oșvat, R. Tirla, Cr. Copil, C. Habakuk, C. Dan, D. Ușvat, R. Bartha, V. Degău. Pe parcurs au mai intrat Al. Lezeu, C. Bercea, R. Ember, N. Goilean și L. Niculuț. Antrenor principal: Vlad Silaghi.

Următoarea adversară a beiuşenilor, Talna Orașu Nou a câştigat şi ea al doilea joc, 6-1 cu Someşul Odorhei, prin golurile marcate de Raul Novoselinki, Raul Ștef, Ianis Bumbar, Cireap Ciprian, Gergely Mihai și Gabriel Costea.
Pentru Talna au jucat: Miclea, Palinceac, Ștef, Batin, Demian, Gergely, Costea, Cireap, Kovacs, Salajan și Novoselinki. Au mai evoluat Hoban, Erdei, Ianis, Dylan. Antrenor: Nelu Donca.

Cu o victorie în judeţul Satu Mare, CS Bihorul Beiuş ar repeta performanţa reuşită de Crişul Sântandrei (2022) şi CS Diosig (2023), care au pătruns pe tabloul principal după ce au câştigat faza regională.