Proiect în premieră pentru fotbalul românesc - Finanțare importantă obținută de AJF Bihor
AJF Bihor este prima asociație din fotbalul românesc care a obținut finanțarea din fonduri europene pentru un proiect pe care l-a depus împreună cu alte 5 organizații sportive din tot atâtea țări. Valoarea totală a acestuia este de 361.004 euro, iar el se va adresa fotbalului juvenil mixt, un sector nedezvoltat corespunzător, în acest moment, în Europa.
Proiectul „Play this Game - Mixed Football for Children” este cofinanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ Sport. Aplicantul pentru acest proiect a fost AJF Bihor, iar partenerii acesteia sunt organizații sportive din Lituania, Portugalia, Republica Moldova, Turcia și Bulgaria. Din echipa AJF Bihor, oameni care au muncit pentru bunul mers al lucrurilor, au făcut parte Alina David (manager), Radu Bitea, Marius Dumitru, Iancu Marinău și Petru Boroș. Proiectul va promova și încuraja participarea la sport și activitate fizică în rândul copiilor de vârstă școlară, dar și egalitatea de gen în sport, prin fotbalul mixt. „Deoarece nu există reglementări în acest domeniu, vom crea criterii de selecție și reguli pentru fotbalul mixt pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani. Aplicând principiul sportului de promovare prin sprijinirea școlilor și cluburilor sportive pentru a crea și dezvolta parteneriate, vom aplica criteriile și metodele de selecție adoptate, pe 480 de copii din 3 școli/organizație și vom selecta 252 de copii pentru 18 echipe mixte de fotbal. Vom promova sportul și egalitatea de gen la copii organizând, simultan, în țara fiecărei organizații, o mini-competiție de fotbal mixt”, transmit inițiatorii proiectului. Cele trei instituții de învățământ orădene incluse în acest proiect sunt: Şcoala Gimnazială nr. 11, Școala cu clasele I-VIII nr. 16 și Şcoala „Dimitrie Cantemir”. Pe această axă au fost depuse 1.107 proiecte, înregistrate 315, eligibile 121, inițiativa AJF Bihor ocupând poziția 84.
„O realizare de marcă a AJF Bihor”
„O realizare de marcă a AJF Bihor, asociație care este inițiatoarea acestui demers. Este vorba despre un proiect educațional, cu 6 țări partenere implicate și trei școli orădene. Acest proiect se axează pe fotbalul juvenil mixt. Finanțarea este împărțită celor 6 țări participante și constă în cheltuieli administrativ-organizatorice și pentru achiziționarea de materiale sportive. Doresc să mulțumesc pe această cale firmei de consultanță Ama Events, d-nei Alina Dinu și d-lui Marius Dumitru, precum și lui Romeo Tulkos. Din păcate trăim vremuri grele, teribile, în care, din punct de vedere administrativ, am continuat să lucrăm și se pare că am făcut-o bine. Să sperăm că acest proiect ne va da imboldul și energia necesare să accesăm pe viitor și altele”, a declarat Radu Bitea, președintele AJF Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.