Radu Bitea a pierdut conducerea AJF Bihor - Zeno Bundea, ales în fruntea fotbalului bihorean
Casa Tineretului din Oradea a fost locul în care vineri, 21 februarie, s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Bihor. Cu acest prilej au fost organizate alegeri pentru funcția de președinte după 8 ani (2 mandate) în care această poziție a fost ocupată de către profesorul Radu Bitea. Cu 31 de voturi din totalul de 55 exprimate, fostul internațional Zeno Bundea a câștigat funcția de conducător al fotbalului bihorean pentru următorii patru ani.
În prezența unor invitați de marcă din Federația Română de Fotbal precum Gabriel Bodescu, secretarul general, și Octavian Goga, vicepreședinte, reprezentanții celor 55 de cluburi și asociații afiliate la AJF Bihor au decis cine este în măsură să le conducă destinele pentru următorii patru ani. Membrii afiliați au considerat necesar ca fotbalul bihorean să intre într-o nouă eră, cea condusă de către fostul fotbalist Zeno Bundea, proprietarul clubului de juniori Zenit Oradea. Acesta a câștigat duelul pentru șefia AJF Bihor cu 31 de voturi față de 22 câte a obținut fostul președinte, profesorul Radu Bitea. Dintre cele 55 de voturi, doar 53 au fost valabil exprimate, două fiind declarate nule de către comisia de validare a alegerilor.
Până la momentul culminant al acestei Adunări Generale, cel al alegerii noului președinte, în prezența unor conducători de AJF-uri din zonă precum Romeo Malac de la Timiş, Ştefan Szilagyi de la Satu Mare, Cristian Petropulos de la Alba şi Cristian Petrean de la Hunedoara, Petru Boroș, secretarul AJF Bihor, a prezentat ordinea de zi a acestei reuniuni care a inclus, printre altele, ținerea unui moment de reculegere pentru oamenii de sport Iosif Korodi, Gheorghe Bulc, Gheorghe Pop, Nicu Silviu Odobasianu și Sergiu Haragîș, aprobarea afilierii cluburilor Viitorul Beiuș Junior și Fair Play Oradea, prezentarea raportului privind activitatea Comitetului Executiv și a Comisiilor AJF Bihor de la ultima Adunare Generală, prezentarea bilanțului contabil pentru anul 2024.
„Fotbalul bihorean are nevoie de o schimbare”
Aceste proceduri uzuale, care au stârnit indignarea unui reprezentant de club afiliat, au fost urmate de către discursurile celor doi candidați. Primul la cuvânt a fost Zeno Bundea, cel care a punctat principalele elemente care stau la baza proiectului său pentru funcția de conducător al AJF Bihor. „Ne aflăm într-un moment în care fotbalul bihorean are nevoie de o schimbare. În ultimii 8 ani nu ați avut oportunitatea de a alege, dar acum a sosit momentul în care o puteți face. Principalele puncte ale programului meu sunt: performanța – după acest cuvânt mă ghidez, să muncim mai mult și să vorbim mai puțin, mediatizarea competițiilor organizate de către AJF Bihor, dezvoltarea fotbalului feminin atât la nivel de senioare cât și la junioare, sediu nou pentru AJF Bihor, întoarcerea arbitrilor bihoreni care activează în cadrul CJA Satu Mare, meciurile importante din fotbalul județean precum finala Cupei României sau Supercupa să fie organizate pe Stadionul Iuliu Bodola, transparență decizională. Îmi doresc să readuc spectacolul pe teren și spectatorii în tribune, fiecare copil care joacă fotbal să aibă șansa de a-și atinge visul, echipa AJF Bihor să aibă un înalt nivel de profesionalism. Nu în ultimul rând îmi doresc scoaterea din statutul AJF Bihor a criteriilor pentru alegerea președintelui astfel încât fiecare dintre voi să puteți candida dacă veți dori să faceți asta. Ușa mea către dumneavoastră va fi mereu deschisă și, la final, vă mai spun că îmi doresc să facem performanță împreună cu dumneavoastră”, a spus Zeno Bundea în alocuțiunea sa de candidat.
„Continuitatea este foarte importantă”
A urmat la cuvânt profesorul Radu Bitea care și-a expus programul pentru viitorul mandat, „barând” câteva dintre ofertele făcute de către Zeno Bundea. „AJF Bihor nu este dispusă să achite taxa de 6000 lei pentru închirierea Stadionului Iuliu Bodola în vederea disputării meciurilor județene importante. Preferăm să oferim mingi și alte echipamente copiilor care practică fotbalul de această sumă enormă. Continuitatea pentru atingerea obiectivelor este foarte importantă iar faptul că avem câte un singur candidat pentru restul funcțiilor din cadrul AJF Bihor vorbește despre eficiența managementului echipei pe care o conduc. Mai buni împreună nu este doar un slogan. Candidatura mea este una comună, cu echipa AJF, iar faptul că am reușit să aducem stabilitate financiară fără dependență politică este o realizare. Pentru progres este nevoie de o simbioză între noi, cei din AJF, și dvs, cluburile afiliate. În final vă rog să rămâneți realiști și să decideți conform conștiinței și nu la comandă”, spus în alocuțiunea sa profesorul Radu Bitea.
„Răspunsul a fost mereu DA”
Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF, a punctat deschiderea de care s-a bucurat în contactele pe care le-a avut cu AJF Bihor. „De câte ori am sunat la Bihor pentru vreun proiect răspunsul a fost mereu da, iar acestea au avut parte de o implementare ireproșabilă”, a afirmat conducătorul FRF în sprijinul fostei conduceri a Asociației Județene de Fotbal Bihor. La vot însă, cluburile bihorene au decis că e nevoie de schimbare. După cum menționam anterior, Zeno Bundea a câștigat alegerile pentru șefia AJF cu 31 de voturi pentru și 22 de voturi împotrivă, două voturi fiind declarate nule.
„Să dezvoltăm fotbalul bihorean”
După anunțul făcut de către șeful comisiei de validare a alegerilor, Zeno Bundea a fost invitat să ia cuvântul în noua sa calitate, aceea de președinte al AJF Bihor. „Mi s-a spus că nu am echipă, voi sunteți echipa mea, eu sunt în echipa voastră, iar ca fost sportiv am făcut performanță şi am ştiut să mă adaptez, am ştiut să îmi găsesc locul în orice echipă. Eu nu am venit să schimb o anumită persoană, eu am venit să muncesc, să muncim împreună şi să dezvoltăm fotbalul bihorean. Domnii care aţi fost în cealaltă echipă, pentru mine sunteţi în echipa mea. Trebuie să lucrăm în continuare împreună pentru a dezvolta fotbalul bihorean, după ideile mele şi după principiile mele. Vă mulţumesc tuturor, şi celor care nu m-aţi votat, pentru că o să vă demonstrez că sunt președintele care trebuie să fie în echipa aceasta, iar cei care m-aţi votat, sunt convins că aveţi mari așteptări. Sper să nu vă dezamăgesc”, a spus Zeno Bundea, noul președinte al AJF Bihor.
După alegerea preşedintelui, au fost votaţi şi cei doi vicepreşedinţi, Florin Marian şi Valentin Vesa, precum şi reprezentanții din Comitetul Executiv, Marius Junc (de la Liga a IV-a), Alin Durgheu (de la Liga a V-a) şi Dorin Mudura (de la sectorul de Copii şi Juniori).
Atenție domnule Bunndea la Marian!!!!E mărul putred din AJF!!!Nu faceți greșeală de a merge cu el în echipă!!