Conflictul dintre conducerea FC Oradea şi jucătorii Mihuţ, Lazăr, Munteanu, Sfârlea, soldat cu suspendarea acestora până la finalul contractelor (2006), este pe cale să se aplaneze. Un prim pas spre detensionarea situaţiei a fost făcut ieri, când cei patru fotbalişti au solicitat să fie reprimiţi la antrenamente. În schimbul "iertării", aceştia i-au asigurat pe oficialii orădeni că-şi vor rezilia contractele de reprezentare cu impresarul Tiberiu Bordaş. Luând act de doleanţa jucătorilor, diriguitorii clubului au decis să le permită să participe la şedinţele de pregătire, urmând ca joi, Consiliul Director să ia o decizie definitivă în această problemă. "Au venit, ieri, la club şi ne-au rugat să-i primim la antrenament, spunându-ne că regretă situaţia şi că doresc să joace din nou. Considerând că este spre binele ambelor părţi, împreună cu domnul Bondrea şi cu acordul domnului Jenei, care a spus că ar fi bine să dăm dovadă de clemenţă, am hotărât să fie reprimiţi la antrenamente, însă ultimul cuvânt îl va avea Consiliul Director", a spus Ioan Lăzău, vicepreşedintele Consiliului Director. Antrenorul Marian Bondrea nu se va putea baza pe "rebeli" decât după ce forul de conducere al clubului orădean le va ridica suspendarea.