Încă nefinalizată deși inițial aceasta ar fi trebuit dată în folosință chiar de ziua orașului, noua Sală Polivalentă din Oradea va fi inaugurată în cele din urmă pe 20 aprilie atunci când va găzdui „Meciul Stelelor” din baschetul masculin românesc.

În cadrul ședinței Consiliului Director al Federației Române de Baschet desfășurate ieri s-a decis ca ediția din acest an a Meciului Stelelor LNBM, după o întrerupere de doi ani cauzată de pandemie, să aibă loc la Oradea, în noua Sală Polivalentă, pe 20 aprilie. Cum deocamdată noua sală nu a fost predată de către constructor beneficiarului, evenimentul din 20 aprilie va reprezenta inaugurarea acestui edificiu cu o capacitate de 5.000 de locuri. Inițial, pe 13 februarie, FRB lua în calcul ca desfășurarea All Star Game-ului să aibă loc la Cluj-Napoca, dar situația s-a modificat între timp semn că lucrările sunt în grafic la noua sală orădeană iar aceasta va fi gata de inaugurare cu acel prilej. Se întâmplă pentru a 4-a oară ca Meciul Stelelor baschetului masculin din România să aibă loc la Oradea. Arena Antonio Alexe a găzduit în trecut evenimentele din anii 2005, 2010 și 2016. Trebuie menționat faptul că ediția din anul 2005 a fost prima de acest gen organizată în țara noastră.