Regula jucătorului U23, care se va aplica în sezonul 2017-2018, a obligat conducerea echipei de baschet masculin CSM Oradea să facă mutări din acest punct de vedere. În acest sens, pe parchetul Arenei „Antonio Alexe” va evolua cel puţin pentru următoarele două sezoane Lucian Ţîbîrnă, fratele mai mic al lui Bogdan, cel mai vechi component al roş-albaştrilor.

Regula baschetbalistului U23 prevede obligativitatea formaţiilor care evoluează la nivelul Ligii Naţionale de a avea în permanenţă în teren, pe parcursul primului sfert, a unui astfel de jucător. Lucian Ţîbârnă este cel de-al treilea baschetbalist care corespunde acestui profil după Bogdan Nicolescu şi Sebastian Ionescu, el evoluând pe poziţia de pivot. Aşadar, din acest punct de vedere, va exista o concurenţă pentru titularizare între cei doi fraţi care vor evolua pentru CSM CSU Oradea în următoarele două sezoane. Noul component al roş-albaştrilor s-a născut la data de 20 septembrie 1995 şi are 2,08 metri înălţime. De-a lungul carierei, Lucian Țîbîrnă a jucat pentru LPS Focșani, la nivel U17, U18, U20 și Liga 1. De asemenea, el a mai evoluat pentru CSU Galați, Politehnica Iași și BC Mureș 2 în cel de-al 2-lea eșalon al României. În fine, Țîbîrnă junior a făcut parte din lotul lui BC Mureș în ediția 2015/16 a Ligii Naționale de baschet masculin, alături de care a fost vicecampion al României, respectiv pentru BCM Olimpic Baia Mare în ediția 2016/17, până la retragerea echipei din competiție. Lucian a jucat ultima dată pentru Politehnica Iași. Alături de această formație, el a reușit să se claseze pe locul al 2-lea la turneul final de promovare în primul eșalon al țării. De menţionat că Bogdan şi Lucian vor fi pentru prima dată colegi de echipă în cariera profesionistă, după ce au fost adversari direcţi inclusiv la Arena „Antonio Alexe” pe parcursul sezonului 2015-2016.

Aşadar, până în prezent, CSM CSU Oradea a semnat înţelegeri cu următorii jucători: Andrei Mandache, Goran Gajovic, Muhamed Pasalic, Bogdan Nicolescu, Sebastian Ionescu, Bogdan şi Lucian Ţîbîrnă.