CSM Sebeş - CF Bihorul Beiuş 1-1 (0-1)

CF Bihorul Beiuş a ajuns la +8 în clasamentul adevărului, după ce a remizat, în etapa a XI-a a seriei a 6-a din Liga a III-a la fotbal, pe terenul echipei CSM Sebeş. La finalul celor 90 de minute de joc, scorul a fost egal, 1-1, după ce CSM a condus la pauză cu 1-0.

La primul atac periculos al gazdelor, acestea au deschis scorul în minutul 7, profitând şi de indecizia flancului drept al beiuşenilor, format din Silaghi şi Balea. Benga a fost cel care a deschis scorul, după o centrare primită de pe stânga (1-0). Primirea rapidă a golului i-a cam bulversat pe oaspeţi dar, treptat-treptat, aceştia au pus stăpânire pe joc. Gazdele s-au mulţumit să joace cu mingi în adâncime, dar apărarea echipei CF Bihorul a fost atentă.
Repriza secundă a fost dominată de beiuşeni, care au reuşit să egaleze în minutul 58, când centrarea excelentă a lui Szabo a fost fructificată de Spânoche, apărut bine între fundaşii centrali adverşi (1-1). Oaspeţii puteau încheia jocul în avantaj dar, în minutul 82, Szabo a trimis în bară.
"Deşi ne-am dorit victoria la Sebeş, consider că remiza consemnată la finalul jocului este una echitabilă. Am luat gol repede, dar, din fericire, am reuşit să revenim în joc. Suntem pe locul secund, poziţie nesperată de nimeni la începutul sezonului, iar acest lucru este doar meritul jucătorilor mei. Din păcate, există încă fluctuaţii în jocul acestora, care se manifestă mai ales la jucătorii tineri", ne-a declarat antrenorul principal al echipei CF Bihorul, Rudy Kovacs, care i-a folosit la Sebeş pe: Bonta - Silaghi, Tăut, Luca, Fărcuţa - Balea (35 Spânoche), Ilaş (80 Mangra), Mihoc (62 Şerb), G. Bogdan - Trip, Szabo.