Trei dintre cei mai importanți sportivi ai CSM Oradea în anul 2023 au fost Mihai Dringo, Giulia Popa și Bianca Benea. Aceștia au reușit numeroase clasări pe podiumurile competițiilor naționale și internaționale.

Giulia Popa, o speranță a tenisului românesc

Una dintre cele mai promițătoare jucătoare de tenis pe care țara noastră le are la acest moment este orădeanca Giulia Safina Popa. O dovadă a acestui fapt sunt distincțiile pe care i le-a oferit Federația Română de Tenis. Giulia a fost desemnată de către FRT drept sportiva anului Tenis Europe, sportiva cu cel mai bun parcurs în cadrul Campionatelor Europene pe echipe și sportiva cu cel mai bun rezultat obținut în cadrul Festivalului Olimpic de Tineret desfășurat la Maribor. Giulia este antrenată de către Lucian Popa, tatăl ei, și pregătită din punct de vedere fizic de către Dana și Marius Marinău.

Cele mai importante rezultate obținute de către sportiva de 14 ani au fost: locul I la Campionatele Europene pe echipe, locul al doilea la FOTE în proba de simplu și în proba de dublu, locul I în clasamentul Tenis Europe categoria de vârstă 14 ani, locul I în clasamentul național la 14 ani, locul I în clasamentul național la categoria 16 ani (deși are doar 14 ani), locul II la Mondialul Lacoste Les Petit As, vicecampioană națională la categoria 16 ani la naționalele de vară, locul I la selecția națională categoria 14 ani, locul I la turneul ITF J100 desfășurat la Sobota și dedicat categorie de vârstă 18 ani, locul I la alte trei turnee J60 dedicate categoriei de vârstă 18 ani, plus alte trei turnee câștigate în circuitul Tenis Europe care au avut loc în Spania și Serbia și au fost destinate categoriei de vârstă 16 ani.

Un an cu rezultate excelente pentru atletul Mihai Dringo

Un alt sportiv al CSM Oradea cu rezultate deosebite obținute în anul 2023 este atletul  Mihai Dringo. Alergătorul antrenat de către Robert Olah a făcut performanță în probele de 200 metri, 400 metri și 4x400 metri mixt, atât pe plan național cât și internațional, la categoria de vârstă U23 și la seniori.

Principalele rezultate reușite de către Mihai Dringo au fost: – loc 2 4×400 m mixt Cupa Europei echipe div. 2, la Silesia, loc 3 la 400 m Cupa Europei echipe div. 2 la Silesia, loc 3 la 400 m Jocurile Mondiale Universitare de la Chengdu, loc 1 la 400 m Campionatul Național de sală seniori la București, loc 1 la 400 m Campionatul National de sală seniori U23 la București, loc 1 la 400 m Campionatul Național seniori de la Craiova, loc 1 la 400 m Campionatul Național seniori U23 la Craiova, loc 1 la 200 m Campionatul Național seniori U23 de la Craiova și loc 3 la 200 m Campionatul Național seniori de la Craiova.

Bianca Benea, bronz la naționalele de seniori în proba de spadă

Bianca Benea este o altă sportivă de valoare a CSM Oradea dar care în acest an nu a atins performanțele reușite în trecut. Benea a izbutit să cucerească o singură medalie națională. Este vorba despre bronzul câștigat în cadrul Campionatelor Naționale de Seniori Individual la scrimă – ediția 2023, în proba de spadă feminin. Sportiva, care este componentă a lotului olimpic de spadă feminin al României, este antrenată de către Andrei Timoce.