Întrunit pe parcursul acestei săptămâni, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a luat în discuție modificarea sitemului competițional la Divizia A. Acesta va suferi modificări, dar nu la modul propus de către subcomisia tehnică de seniori.

La finele ediției de campionat 2020-2021, constatându-se anomalia tot mai pronunțată în ceea ceprivește meritul sportiv, s-a încercat modificare sistemului competițional prin separarea campionatului de seniori de echipele care nu au drept de promovare în primul eșalon. Pentru acestea din urmă (cele 14 echipe satelit și echipele centrelor de excelență) era gândit un campionat de tineret dar propunerea subcomisiei tehnice de seniori a fost respinsă de către Flaviu Sâsâeac, președintele AHC Potaissa Turda. În ciuda acestui fapt, situația nu va rămâne neschimbată fiind găsit un compromis în acest sens. „Vor fi 3 sau 4 serii, în funcție de numărul de echipe înscrise, iar după disputarea unui tur și a unui retur, competitoarele vor fi reîmpărțite. Primele 2/3 clasate din serii vor forma playoff-ul pentru promovare, adică o serie de 8 echipe, care vor juca fiecare cu fiecare, tur-retur, urmând ca primele două clasate să promoveze direct, iar locurile 3 și 4 să meargă la baraj. Echipele fără drept de promovare vor fi împărțite în două serii geografice și vor juca playoff-ul pentru tineret, tur-retur fiecare cu fiecare, la final fiind programate jocuri de clasament (locurile 1 din fiecare grupă, locurile 2, etc.) în două manșe. Liga Zimbrilor se va disputa doar cu sezonul regulat, tur și retur”, menționează site-ul de specialitate handbalmania.ro.

La feminin rămâne la fel

Divizia A feminină se va disputa după același sistem ca în sezonul precedent, cu serii geografice, urmate de un turneu final de 8 echipe, care va programa partide în sistem eliminatoriu. Așadar, cu toate că au avut posibilitatea să facă un adevărat campionat de seniori la liga a II-a, federalii au acceptat doar un retuș parțial, o struțo-cămilă în care copiii să se dueleze în continuare cu bărbații în speranța că astfel vor crește mai bine din puct de vedere valoric.