Jucătorul Andrei Pavel îl va întâlni, astăzi, de la ora 11.00, pe canadianul Simon Larose, în primul meci de simplu din cadrul meciului de Cupa Davis România - Canada, din barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială. În cel de-al doilea meci, Victor Hănescu va juca împotriva lui Frank Dancevic. În meciul de dublu, care se va desfăşura sâmbătă, de la ora 14.00, vor evolua Florin Mergea şi Victor Ioniţă, contra canadienilor Daniel Nestor şi Frederic Niemeyer. Ultimele două meciuri de simplu, Andrei Pavel - Frank Dancevic şi Victor Hănescu - Simon Larose, se vor disputa duminică, începând cu ora 11.00. Pavel spune că este mulţumit că va juca în primul meci. "Este mai greu să aştepţi să intri şi sper ca Hănescu să joace la 1-0 pentru România. Important este să câştigăm întîlnirea, nu contează cu ce scor. Mă simt foarte bine şi vineri voi fi apt de joc sută la sută", a afirmat Pavel. Victor Hănescu a precizat că nu cunoaşte prea bine stilul adversarilor săi, iar Victor Ioniţă a afirmat că nu se teme de Daniel Nestor, numărul unu mondial la dublu. "Nu sunt impresionat că este numărul unu mondial, mai ales că a jucat mai mult pe suprafeţe rapide şi mai puţin pe zgură. Nu am emoţii", a declarat Ioniţă. Daniel Nestor a afirmat că speră ca echipa Canadei să câştige întâlnirea cu România, cu scorul de 3-2. "Sperăm să câştigăm unul dintre meciurile de vineri, pe cel de dublu şi apoi încă unul duminică", a declarat Nestor.