România - Olanda
Tricolorii, în faţa unei duble decisive
Pentru tricolori, meciul din această seară, cu Olanda, poate însemna o relansare a naţionalei în cursa pentru un bilet la CM de anul viitor, din Germania sau năruirea aproape totală a speranţelor legate de prezenţa la turneul final. Cu un nou antrenor pe bancă, aureolat de o calificare la CE din 2000 în urma unei campanii fără înfrângere, acesta readucând la naţională unii dintre vechii mohicani din "generaţia de aur" (Contra, V. Moldovan, Ad. Ilie), fotbalişti cărora porţile primei reprezentative le-au fost zăvorâte ani buni, echipa României speră într-un succes în faţa "portocalei mecanice". Odată îndeplinite aceste două condiţii, şansele tricolorilor de a încheia grupa pe primul loc sau pe al doilea ar creşte considerabil. După semieşecul din meciul cu Armenia, din toamna trecută, în urma căruia selecţionerul Anghel Iordănescu a demisionat, tricolorii nu se gândesc decât la o reabilitare în faţa propriilor suporteri şi la un succes care să le deschidă larg porţile calificării, bineînţeles o victorie (prima din palmaresul tricolorilor în disputele cu olandezii) care, obligatoriu, trebuie dublată de un alt succes miercuri, în faţa Macedoniei. Aşadar, o dublă decisivă pentru elevii lui Victor Piţurcă, aflat din nou în faţa unui joc oficial după aproape şase ani. Olandezii par încrezători în şansele lor, selecţionerul Marco Van Basten permiţându-şi luxul de a lăsa acasă câteva vedete de primă mărime din fotbalul batav (Seedorf, Davids, Makaay, Cocu), aspect ce denotă o încredere deosebită a antrenorului olandez în jucătorii selecţionaţi, chiar dacă doi dintre aceştia sunt juniori. Iată şi formulele de start probabile ale celor două echipe:
România: Lobonţ - Contra, Rădoi, Chivu, Raţ - Ghioane, D. Munteanu - Fl. Petre, Pancu, Ad. Ilie - V. Moldovan.
Antrenor: Victor Piţurcă
Olanda: Van der Saar - Melchiot, Bouma, Boulahrouz, Van Bronckhorst - Landzaat, Van Bommel, Sneijder - Kuyt, Van Nistelrooy, Robben.
Antrenor: Marco van Basten
Partida va începe la ora 20.00 şi va fi transmisă direct de TVR1.
Programul celorlalte meciuri care se vor disputa, astăzi, în preliminariile Cupei Mondiale din 2006 :
Grupa 1
Armenia - Andorra
Cehia - Finlanda (ora 18.00, TVR 2)
Clasament:
1.Olanda 4 3 1 0 10-3 10
2. România 5 3 1 1 10-5 10
3. Finlanda 5 3 0 2 10-6 9
4. Cehia 4 3 0 1 6-2 9
5. Macedonia 6 1 2 3 6-7 5
6. Andorra 5 1 1 3 2-11 4
7. Armenia 5 0 1 4 2-12 1
Grupa 2
Georgia - Grecia; Turcia - Albania; Danemarca - Kazahstan
Grupa 3
Estonia - Slovacia; Liechtenstein - Rusia
Grupa 4
Israel - Irlanda; Franţa - Elveţia (ora 22.00, Eurosport, TV 5)
Grupa 5
Italia - Scoţia (ora 22.00, Rai Uno)
Grupa 6
Ţara Galilor - Austria; Anglia - Irlanda de Nord; Polonia - Azerbaidjan
Grupa 7
Belgia - Bosnia-Herţegovina (ora 21.15, DSF)
Grupa 8
Bulgaria - Suedia; Croaţia - Islanda.
Marius CIOBOTA



Comentarii
Nu există nici un comentariu.