Echipa de Fed Cup a României, alcătuită din Ana Bogdan, Irina Bara, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Raluca Olaru, va juca astăzi şi mâine, împotriva Rusiei, în Grupa Mondială a Fed Cup. Duelul are loc la în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, iar învingătoarea acestuia se va califica la Turneul Final  programat între 14 și 19 aprilie, la Budapesta.

Ambele echipe vor fi lipsite de cele mai bine clasate tenismne.  Din formaţia României lipsesc Simona Halep (3 WTA), Irina Begu (105 WTA), Mihaela Buzărnescu (112 WTA) şi Monica Niculescu (129 WTA), iar Rusia nu se va baza pe Svetlana Kuznetsova (34 ani, 53 WTA) și Anastasia Pavlyucenkova (28 de ani, 30 WTA).

Căpitanul nejucatăr Florin Segărceanu a apelat la trei debutante pentru această confruntare, şteianca Irina Maria Bara (24 ani, locul 160 la simplu şi 86 la dublu), Gabriela Ruse (22 de ani, 183 WTA) şi

Jaqueline Cristian (21 de ani, 209 WTA). Irina îşi va face intrarea în echipa de FED Cup în jocul de dublu, în care va face pereche cu Raluca Olaru (30 ani, 48 WTA în această probă). "Este o mare onoare să fiu prezentă, în premieră, în echipa de Fed Cup a României. Ne-am acomodat repede, ne simţim bine, în echipă este o atmosferă foarte bună şi o să dăm totul pentru a obţine un rezultat bun", a declarat Irina Bara la conferinţa de presă premergătoare acestei întâlniri.

 Serie meciurilor va fi deschisă, astăzi, de la ora 16.00, de Gabriela Ruse (22 de ani, nr. 166 WTA) şi Ekaterina Alexandrova (25 de ani, nr. 28 WTA). Apoi vor intra în teren Ana Bogdan (27 de ani, nr. 90 WTA) și Veronika Kudermetova (22 de ani, nr. 38 WTA).

Sâmbătă, 8 februarie, se vor disputa meciurile Ana Bogdan – Ekaterina Alexandrova, Gabriela Ruse – Veronika Kudermetova şi Irina Bara/ Raluca Olaru- Anna Blinkova/ Anna Kalinskaia. Prima confruntare a zilei va începe la ora 14.00.

" Să fim sinceri, calculul hârtiei arată că echipa noastră nu este favorită cu Rusia. Iar eu cred că asta e un motiv de ambiţie pentru fetele noastre. Toată lumea îşi doreşte să fie în echipa naţională, iar acum a venit momentul lor şi au ce să arate. Cu ajutorul publicului sunt convins că vor da absolut totul şi noi chiar ne dorim şi sperăm la o victorie", a afirmat căpitanul nejucător Florin Segărceanu.

La turneul final  vor fi prezente cele opt câștigătoare din baraj plus cele două finaliste din 2019, Franța și Australia, echipa țării gazdă, Ungaria, și Cehia, beneficiara unui wild-card.

Celelalte jocuri de baraj:

SUA-Letonia

Olanda-Belarus

România-Rusia

Brazilia-Germania

Spania-Japonia

Elveția-Canada

Belgia-Kazahstan

Slovacia-Marea Britanie.