Temperaturile în jurul a 15 grade Celsius şi terenurile cu iarbă au rămas doar amintire pentru jucătorii de la FC Oradea. Reveniţi în oraşul de pe Criş după 12 zile petrecute la Norcia, "roş-albaştrii" au regăsit vremea friguroasa şi zăpada. În aceste condiţii s-a desfăşurat antrenamentul de ieri dimineaţă, primul de la revenirea din Italia. Şedinţa de pregătire, desfăşurată timp de aproape 90 de minute, pe terenul de zgură de la Stadionul Municipal, a fost condusă de "secundul" Muzsnay Zsolt, care a avut la dispoziţie 22 de jucători. "Andronic va rămâne" Faţă de fotbaliştii care au participat la turneul din Peninsulă, singura noutate a constituit-o mijlocaşul moldovean Valeriu Andronic (24 ani), ultima oară la Dinamo Moscova, acesta ratând competiţia de la Norcia, deoarece Ambasada Italiei a refuzat să acorde viza de intrare în această ţară. Conform spuselor vicepreşedintelui Constantin Bigan, fotbalistul are mari şanse să semneze cu FC Oradea. "Andronic va rămâne la echipă. Este un băiat serios, hotărât, iar prin modul în care se pregăteşte şi atitudinea de care dă dovadă în afara terenului, demonstrează că este un adevărat profesionist. Chiar vrea să-şi aducă şi părinţii la Oradea. M-a impresionat profund când l-am văzut izbucnind în plâns, pentru că nu a primit viză pentru Italia. Este o surpriză foarte plăcută pentru noi", preciza Bigan despre jucătorul care, pe perioada cât gruparea orădeană s-a aflat în Italia, s-a pregătit cu formaţia satelit, Petrom Abram. Diplome de "cetăţeni europeni" Pe lângă premiul de 13.000 de euro şi trofeul cuvenit câştigătoarei turneului "Winter Norcia Cup", jucătorii, antrenorii, membrii corpului medical şi oficialii orădeni prezenţi în "Cizmă" au primit fiecare câte o diplomă din partea Primăriei Norcia. Mai precis, în şedinţa din 4 februarie, Consiliul Comunal al Norciei a decis acordarea titlului de "cetăţean european" fiecărui membru al delegaţiei orădene. De menţionat că o astfel de distincţie este acordată, în onoarea lui San Benedetto, patronul spiritual al localităţii, tuturor celor care vizitează micuţa aşezare din regiunea Umbria.