S-a irosit şi ultima şansă
LPS Oradea - CSŞ Caransebeş 2-3 (-19, 16, 19, -23, -11)
Într-un meci contând pentru Campionatul Republican de Volei, echipa de junioare II a Liceului cu Program Sportiv "Bihorul" a pierdut întâlnirea de pe teren propriu cu formaţia din Caransebeş, rezultat în urma căruia şansele orădencelor de a prinde ultimul loc calificant la turneul semifinal sunt aproape nule. Marcate oarecum de miza partidei, elevele antrenoarei Dana Pascu au început timid jocul, permiţând adversarelor să-şi apropie primul set. În următoarele două, gazdele au reuşit să se impună, graţie unui foarte bun joc colectiv, în care ambele linii au dat randament maxim. În cel de-al patrulea set, orădencele conduceau cu 20-18, moment în care s-au accidentat, la câteva minute diferenţă, două jucătoare de bază. Mai întâi, Sorina Buz, apoi Ioana Sanislav au acuzat accidentări, evoluţia lor ulterioară fiind mai slabă, ceea ce a afectat vizibil mecanismul de joc al lepesistelor, care a dat un prim rateu la finalul setului patru pentru a se gripa definitiv în ultimul, pierdut la mare luptă. Prin această înfrângere, gazdele şi-au diminuat aproape la zero şansele de a accede în faza superioară, astfel că încă un sezon se va încheia prematur pentru echipa de volei LPS "Bihorul". Au jucat pentru formaţia orădeană Diana Banya, Maria Tonca, Sorina Buz, Ioana Sanislav, Diana Tanc, Peter Erika, Teodora Ţapoş. Au arbitrat: Viorel Lucaciu (Zalău) - Tiberiu Moldovan (Baia Mare).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.