S-a stabilit programul Campionatului Judeţean
Incertitudine. Acesta este cuvântul care a caracterizat cel mai bine situaţia multor echipe din Divizia D şi Campionatul Judeţean în pauza competiţională.
Chiar şi cu câteva zile înaintea începerii sezonului mai există câteva echipe cu situaţia neclară. "Atâta nesiguranţă de mult nu a fost în fotbalul judeţean. Să nu se ştie cu patru zile înaintea începerii campionatului ce echipe participă nu e un lucru bun", s-a lamentat Ioan Suciu, preşedintele Comisiei Competiţii din Cadrul AJF Bihor, nemulţumit că programul meciurilor din "judeţ" a suferit modificări pe ultima sută de metri.
În ultimul moment, LPS Bihorul a anunţat că nu se va mai înscrie în competiţie. În schimb, Săgeata Crişului şi-a manifestat dorinţa de a participa în campionat. Pentru ca acest lucru să devină realitate, ar trebui să-şi achite nişte datorii, taxa de înscriere şi să găsească un teren adecvat pe care să dispute meciurile de pe teren propriu. Din câte se pare, Săgeata, care în ultima parte a campionatului trecut nu a mai fost programată după ce omologarea terenului Voinţa a expirat, va juca meciurile de acasă pe Stadionul Tineretului.
Programul primei etape din Campionatul Judeţean:
Seria Nord
AS Grădinari - Poiana Curăţele
Poiana Budureasa - Cariera Vărăşeni*
Viitorul Petid - Şoimii Urviş
Victoria Ciumeghiu - Victoria Tulca
Voinţa Inand - Unirea Livada*
CF Bihorul II Beiuş - Juventus Oradea*
CF Liberty II Salonta* - CSM Olimpia Salonta
Seria Sud
Inter Aştileu - Săgeata Crişului Oradea
Termal Livada - Unirea Valea lui Mihai*
Unirea Abram - Petrolul Suplac*
Săgeata Auşeu - Inter Nojorid
Minerul Vadu Crişului - Viitorul Popeşti
Cetatea Biharia - Minerul Şuncuiuş
Electric Star Marghita - Unirea Bratca.
Tricolorul II Alparea* va avea etapă liberă.
Echipele precedate de semnul* reprezintă noutăţile faţă de sezonul precedent. Meciurile se vor disputa duminică, 13 august, de la ora 17.00.
Programul complet al turului va fi publicat într-unul din numerele următoare ale ziarului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.