Sârbii, pe făraş
Deşi lotul care va pleca la Moneasa va fi anunţat în cursul zilei de astăzi, totuşi, ieri, se ştia sigur că doi dintre jucători, Aleksander Stevanovic şi Alexander Obrenovic, nu vor fi luaţi în cantonament, conducerea clubului intenţionând, probabil, să li se rezilieze contractele. La baza acestei decizii stă un raport medical întocmit de dr. Alin Iova din care a reieşit că riscul unei recidive ca urmare a accidentărilor suferite este destul de mare şi nu vor mai putea atinge parametri optimi pentru activitatea de performanţă.
Stevanovic, în vârstă de 30 de ani, având un contract anual de 13.000 de euro, a disputat doar un singur joc oficial pentru "roş-albaştri", cu Rapid Bucureşti, în care s-a şi accidentat grav la genunchi, iar Obrenovic (31 ani), cu un contract de 12.000 de euro, a evoluat în cinci meciuri şi a marcat un gol, cel al victoriei (2-1), cu FC Argeş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.