S-au bucurat pe deplin şi acasă!
FC Bihor Oradea - Mureşul Deva 3-0 (1-0)
Stadion: "Iuliu Bodola"
Gazon: bun
Spectatori: aproximativ 1.500
Marcatori: Floruţ 38, Bucur 89, Teşan 90
Cartonaşe galbene: Ţârca 55 / Vajda J. 51
Remarcaţi: Ţîrca, Filip, Floruţ / -
FCB: Pascal - Ţîrca, Tînc, Ambruş, Cosma - Filip, C. Străuţ (66 A. Achim), Bucur, Floruţ - Lukacs (58 Sanda), Lupaşcu (88 Teşan). Rezerve neutilizate: Fildan - Butuc, R. Andor, Ban. Antrenor principal: Ioan Petcu.
Mureşul: L. Moldovan - Bălu (46 Şandor), Dosan, Pistol, Zaiaţi - Spătaru (68 A. Bud), J. Vajda, Sătmar, E. Vajda (60 Moca) - Grigoruţă, Bajko. Rezerve neutilizate: Rahoveanu - Dan, Bogman, Golguţ. Antrenor principal: Gheorghe Barbu.
Arbitri: Paul Unimătan (Zalău) - la centru; Gero Szabo (Cluj-Napoca), Gabriel Bârjac (Zalău) - asistenţi, Vasile Costin (Blaj) - rezervă. Observatori: Florin Pop (Cluj-Napoca), Florin Mierea (Timişoara).
Mureşul Deva a fost adversarul potrivit pentru FC Bihor în tentativa sa de a obţine prima victorie pe teren propriu din această ediţie de campionat. Fără să impresioneze, orădenii au învins la scor (3-0) o echipă venită parcă în excursie la Oradea. Bihorenii au încheiat astfel cum nu se putea mai bine o săptămână fastă, în care au câştigat la Turda şi s-au calificat la Zalău în "16-imile" de finală ale Cupei României.
Oaspeţii nu au arătat deloc ca o formaţie care nu a cunoscut înfrângerea până în runda a 5-a, ci mai degrabă ca una din coada clasamentului. Nici "roş-albaştrii" nu au strălucit, dar au compensat prestaţia mai puţin concludentă prin atitudine şi risipă de efort. Ca şi în urmă cu o săptămână, ineficacitatea atacanţilor a fost suplinită de mijlocaşi, de această dată de juniorul Floruţ, Bucur şi Teşan scuturând plasa porţii adverse. Lupaşcu s-a zbătut mult, însă în faţa porţii s-a dovedit neinspirat, cum s-a întâmplat în minutul 13, când din 8 metri a şutat în L. Moldovan. Sub orice critică a evoluat Lukacs, care nu a reuşit nimic notabil cât s-a aflat în teren. Fără să fie prea mult pusă sub presiune, defensiva gazdelor a dat semne de slăbiciune la centrarea lui Spătar, dar noroc cu relurarea lui Grigoruţă (28) peste poartă din marginea careului mic. Incursiunea lui Ţîrca (37) a fost încheiată cu un şut sănătos din unghi respins greu de L. Moldovan, dar portarul hunedorean a trecut să se recunoască învins un minut mai târziu. Lupaşcu şi Lukacs au fost indecişi la o acţiune prelungită de atac în careul oaspeţilor şi în cele din urmă mingea a ajuns la Floruţ, care a expediat-o puternic în poartă de la 14 metri (1-0).
Utilizat pe partea dreaptă a liniei de mijloc pentru a-i face loc în echipă lui Bucur, Filip (50) a tras de la 14 metri, însă L. Moldovan a izbutit să respingă. La cealaltă poartă, Bajko (53) a luat faţa fundaşilor orădeni, dar reluarea cu capul a fost imprecisă. Presărat cu greşeli de ambele părţi, jocul s-a mai dinamizat spre final. Slab în celelalte partide, Bucur (89) s-a revanşat sâmbătă, punctând dintr-o "foarfecă" laterală (2-0), reuşită care a înlăturat orice emoţie a gazdelor. Abia introdus în teren, Teşan a stabilit un scor de neprezentare, după ce a finalizat din 12 metri, peste portar, o minge centrată de Sanda (3-0). În prelungirile meciului, Mureşul a avut şansa golului de onoare, numai că Moca a nimerit bara din apropiere.
Încet, dar sigur, FC Bihor s-a apropiat de primele locuri după victoriile repurtate în faţa unor echipe accesibile. De văzut, însă, care va fi exprimarea "roş-albaştrilor" etapa viitoare, contra unei grupări de alt calibru, FCM Târgu Mureş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.