S-au încheiat înscrierile în campionatele de seniori şi juniori, ediţia 2024-2025, organizate de AJF Bihor. În Liga a IV-a s-au înscris doar 13 echipe din cele 16 cu drept de participare, iar în Liga a V-a au confirmat prezenţa 17 formaţii.

Trei locuri vacante în Liga a IV-a!

În eşalonul patru au abandonat Vulturii din Săcueni, care nu va mai activa la niciun nivel, AFC Unirea Roşia, înscrisă în eşalonul cinci, iar nou promovata AS Olcea nu a îndeplinit toate condiţiile de participare şi va lua startul tot în Liga a V-a. Pentru locurile rămase vacante, forul fotbalistic judeţean a invitat alte echipe în ordinea clasării în ediţia precedentă de campionat. Dacă Viitorul Dobreşti şi Slovan Valea Cerului au declinat propunerea, preferând să evolueze în Liga a V-a, Izvorul Cociuba Mare, CSC Nojorid-Livada şi ACS Transilvania Academy trebuie să dea un răspuns final în aceste zile în privinţa participării în eşalonul patru, acestea fiind înscrise în Liga a V-a.

Sigure de prezenţa în Liga a IV-a sunt Foresta Tileagd, Unirea Valea lui Mihai, Crişul Aleşd, CS Oşorhei, CAO-NAC 1910 Oradea, CS Vadu Crişului, CS Bihorul Beiuş, FC Universitatea Oradea, CSM Olimpia Salonta, Victoria Avram Iancu, CSO Ştei, Voinţa Cheresig, CSC Hidişelu de Sus.

Campionatul Ligii a IV-a va începe în 24-25 august.

Ciumeghiu şi Gepiu au abandonat, apar Voivozi şi Cefa

Din Liga a V-a au dispărut Voinţa Ciumeghiu şi Viitorul Gepiu şi au apărut două cluburi noi, Minerul Voivozi şi AS Cefa, care vor activa alături de AS Olcea, Zorile Bunteşti, Viitorul  Dobreşti, AFC Unirea Roşia, Inter Aştileu, Slovan Valea Cerului, Minerul Şuncuiuş, Locadin Ţeţchea, Viitorul Bratca, Biharea Vaşcău, Vida Pomezeu, AFC Crişana Oradea. Rămâne de văzut dacă întrecerea, care va demara la începutul lunii septembrie, va fi structurată într-o singură serie, ca în ediţia precedentă, sau în două grupe, pe criteriu geografic.

În altă ordine de idei, reprezentanţii cluburilor afiliate la AJF Bihor sunt aşteptaţi la Adunărea Generală în data de 26 iulie 2024, ora 17.30, la Casa Tineretului din Oradea.