S-au luptat şi cu zăpada
Lotus Felix - FC Oradea 1-5 (1-1)
Aflată în cantonament la Băile Felix, FC Oradea a mai disputat, ieri după-amiază, un joc de pregătire, la Cihei, cu liderul Diviziei D. În condiţiile unui teren greu, acoperit cu un strat de zăpadă de aproximativ 15 centimetri, virtuţile tehnice au lipsit, predominând în schimb angajamentul. Localnicii s-au adaptat mai repede condiţiilor de joc şi au reuşit să puncteze primii în minutul 10, prin incisivul Morna. Pe măsura scurgerii timpului, orădenii s-au apropiat tot mai mult de poarta lui Câmpan şi au restabilit egalitatea în minutul 26, când Balaci a marcat dintr-o lovitură de la 11 metri obţinută de Popescu. La scorul de 1-0, gazdele au reclamat un penalty, semnalizat de asistenta Neagu, dar trecut cu vederea de "centralul" Danşa.
Partea secundă a fost controlată în cea mai mare parte de divizionara B, care s-a desprins graţie "dublelor" lui Stan `50, `81 şi Gavrilescu `57, `83.
Chiar dacă a fost vorba de o confruntare cu caracter amical, jucătorii celor două echipe nu s-au menajat deloc, dorind să demonstreze antrenorilor că-şi merită locul în cele două loturi. Nici de această dată accidentările nu au ocolit echipa orădeană, Popescu şi Mihuţ fiind nevoiţi să părăsească terenul, acuzând unele probleme medicale. La FC Oradea nu a evoluat Laczko, care a suferit o entorsă la gleznă în ultimul joc de verificare, iar de la Lotus au lipsit Szelesy, Todea, ambii accidentaţi, şi Adrian Anton, aflat în probe la IS Câmpia Turzii.
La arenă a fost prezent şi Marius Mindileac, care, împreună cu mai tânărul Zoran Stoica (16 ani), s-a pregătit pe un teren alăturat sub îndrumarea antrenorului cu portarii, Pap-Deac.
Lotus: Câmpan - D. Lazăr, Brândaş, Pavel - Lincar, Pereţ, Pup, Iuhas, Gabor - Reican, Morna. Pe parcurs au mai intrat: Pereny, Paşc, Câmpan, Monenciu, Simoc, Goia, Cuc, Cipău, R. Anton, Ember, ultimii cinci provenind de la Luceafărul Oradea. Antrenor principal: Lucian Ciocan.
FCO: Vâtcă - Mihuţ, Popa, Lupuţ, Lungan - Tudor, Achim, Balea, Sfârlea - Balaci, Popescu. După pauză au mai evoluat Axinte, Lazăr, Pătraşcu, Berde, Cisteian, Bugiu, Hoban, Munteanu, Fărcuţa, Oprea, Stan şi Gavrilescu. Antrenor principal: Marian Bondrea.
Arbitri: Ciprian Danşa - la centru, Carmen Neagu şi Călin Cheregi - asistenţi.
Mâine, de la ora 11.00, FC Oradea va disputa o partidă de verificare la Beiuş, cu Apulum Alba Iulia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.