Ioan Ovidiu Sabău va prelua funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Cluj şi va semna, miercuri, un contract, au declarat surse din cadrul clubului clujean. Sabău, care a decis, vineri, să revină pe banca tehnică a formaţiei Universitatea Cluj, îi va avea ca secunzi pe Cristinel Pojar, Mircea Cojocaru şi Iosif Cavai. Ioan Ovidiu Sabău a mai condus echipa clujeană în perioada 2000-2001, timp în care a activat şi ca jucător, după care s-a transferat la Rapid Bucureşti. Sabău s-a retras din activitatea competiţională la finalul sezonului 2002/2003.