După eliminarea din Cupa României, de către Minerul Şuncuiuş, l-am intervievat pe domnul Silviu Botiş, preşedintele Asociaţiei Sportive Săgeata Auşeu, în legătură cu obiectivele pe care şi le-a propus pentru acest retur. - Domnule preşedinte, Săgeata Auşeu, echipă nou promovată în campionatul judeţean, a reuşit în turul campionatului să se impună şi să devină protagonista pentru şefia seriei. Ambiţioasă ca şi preşedintele ei, a realizat o linie de clasament de invidiat: 11-8-1-2-25... la distanţă de un punct de prima clasată, Frontiera Oradea. Ce gânduri aveţi pentru retur? - Având în vedere valoarea lotului de jucători, cât şi poziţia favorabilă din clasament, încercăm "marea cu degetul", adică promovarea. - Cred că sunteţi conştient că divizia D înseamnă fonduri mai mari, precum şi alte condiţii materiale. Dispuneţi de toate acestea? - Desigur că investitorii noştri au luat act de cerinţele diviziei D şi au consimţit să suporte cheltuielile aferente participării echipei în divizia D. - Pentru acest retur, de ce fonduri dispune echipa? - 60 milioane lei, suficiente pentru rezolvarea tuturor cheltuielilor în cele 11 meciuri pe care le vom susţine. - Despre pregătirea echipei în intersezon ce ne puteţi spune? - Beneficiind de serviciile aceluiaşi antrenor, Gagu Auraş, şi de un lot de 19 jucători, am realizat o pregătire satisfăcătoare şi meciuri amicale, care au avut ca scop readucerea jucătorilor la forma sportivă corespunzătoare la începutul sezonului. Lotul de jucători: Liviu Lazăr, Daniel Olar, Cristian Mureşan, Cosmin Urs, Mihai Noje, Pavel Benţe, Alin Noje, Ovidiu Fildan, Ioan Fildan, Nicolae Cazacu, Adrian Ardelean, Eugen Ţap, Dan Lazăr, Adrian Vancea, Cosmin Caba, Florin Petrişor, Alin Scurt, Remus Urs, Ionuţ Vancea. - Privind baza materială pentru viitor, aveţi în vedere noi investiţii? - Cu siguranţă. Deşi nu avem nici un sprijin din partea primăriei, ne-am propus construirea vestiarelor şi tribunelor în perspectiva mai apropiată, sau îndepărtată - a participării în divizia D. Aş dori să amintesc şi să mulţumesc în acelaşi timp acţionarilor, care sunt alături de echipă şi sprijină financiar această activitate, spre binele tineretului comunei şi al întregii comunităţi: Marius Cucu, Luciano Arici, Ştefan Barabaş, Lucian Ţap, Dorel Creţ, Dumitru Lazăr, Silviu Botiş. Nu în cele din urmă, doresc să informez că, începând cu 1 aprilie (nu e păcăleală), vom demara constituirea unui centru de juniori, de care se va ocupa ca antrenor Adrian Ardelean. - Vă dorim mult succes.