SCM Râmnicu Vâlcea - FC Bihor Oradea - Victoria e obligatorie!
Cu moral bun după succesul la scor de neprezentare cu CSA Steaua, FC Bihor înfruntă o nou promovată în etapa 8-a a ligii secunde. Duminică, de la ora 11:30, evoluează în deplasare cu SCM Râmnicu Vâlcea, echipă care nu traversează un moment prea bun. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Fără victorie pe teren propriu, unde a bifat două egaluri şi tot atâtea înfrângeri, SCM Râmnicu Vâlcea vine după o înfrângere severă, 0-4, în deplasare cu Cetatea Suceava, după ce în precedentele jocuri disputate afară câştigase două şi pierduse unul! Nici FC Bihor nu a câştigat pe terenuri străine în această ediţie de campionat, înregistrând un egal şi două eşecuri.
Apropiate în clasament, FC Bihor ocupă locul 12, cu 9 puncte, SCM Râmnicu Vâlcea se află pe poziția a 15-a, cu opt puncte, cele două echipe propun un duel acerb. Orădenii au mare nevoie de o victorie pentru a nu pierde contactul cu zona play-off.
„Privim cu optimism meciul, mai ales după jocul foarte bun prestat sâmbătă împotriva celor de la CSA Steaua. Îmi doresc să avem continuitate, să avem la fel un joc bun și să obținem cele trei puncte, că până la urmă astea sunt cele mai importante”, a declarat Erik Lincar. Antrenorul orădenilor cunoaște foarte bine atmosfera de la Râmnicu Vâlcea, după perioada în care a antrenat formația locală, și anticipează un joc disputat.
„Nu va fi ușor, pentru că am antrenat la Vâlcea, cunosc stadionul, știu că lumea va veni la meci și, cu siguranță, va fi un joc extrem de disputat. Mă aștept să fim inteligenți, inspirați și la fel de muncitori cum am fost și în ultima etapă”, consideră antrenorul principal.
„Mi-aș dori să avem mai multă încredere, mai multă personalitate în aceste jocuri. Nu cred că ar trebui să mai fie o diferență între jocurile de acasă și deplasare. Am speranța că jucătorii noștri vor veni cu cele trei puncte, ca să începem și noi să obținem victorii pe alte terenuri”, a adăugat Lincar.
Dincolo de importanţa punctelor, FC Bihor reprezintă un plus motivaţional pentru adversarii întâlniţi. „Toată lumea știe că suntem o echipă puternică, o echipă cu jucători buni. Atunci se mobilizează și toți vor să ne învingă. Cel mai mult depinde de noi și de cum ne vom prezenta la ora jocului”, a conchis Erik Lincar.
FC Bihor face de vineri deplasarea spre Râmnicu Vâlcea cu unele probleme de efectiv. Cu acest prilej, ar putea reveni pe gazon Peter Gal Andrezly, după accidentarea din debutul campionatului.
Sâmbătă, 19 septembrie, ora 11.00
Unirea 04 Slobozia – Chindia Târgoviște - FRF TV
CSM Olimpia Satu Mare – CS Afumați
ACS FC Bacău – Cetatea 1932 Suceava
Steaua București – CS Gloria Bistrița
CSM Slatina – CSC 1599 Șelimbăr
CSL Ștefănești – FC Metaloglobus
Concordia Chiajna – Metalul Buzău
Sâmbătă, 19 septembrie, ora 12.30
SC Popești-Leordeni – Politehnica Timișoara (Digi Sport 1, Prima Sport 1)
Duminică, 20 septembrie, ora 11.30
SCM Râmnicu Vâlcea – FC Bihor Oradea (Digi Sport 1, Prima Sport 1)
Marți, 22 septembrie
Ora 17.30 CSC Dumbrăvița – CSM Reșița (Digi Sport 1, Prima Sport 1)
Ora 20.00 ASA Târgu Mureș – CS Dinamo București (Digi Sport 1, Prima Sport 1)
Clasament
1. CSM Slatina 7 6 1 0 15-4 19
2. Politehnica Timișoara 7 5 2 0 14-4 17
3. Popeşti Leordeni 7 4 3 0 16-10 15
4. Concordia Chiajna 7 5 0 2 17-12 15
5. CSM Reşiţa 7 5 0 2 11-8 15
6. FC Bacău 7 4 2 1 17-6 14
-------------------------------------------------------------------------------------------
7. Chindia Târgovişte 7 4 0 3 16-8 12
8. Gloria Bistriţa 7 4 0 3 11-8 12
9. Cetatea Suceava 7 3 2 2 13-9 11
10. Metalul Buzău 7 3 2 2 8-7 11
11. CS Afumaţi 7 3 2 2 10-12 11
12. FC Bihor 7 2 3 2 11-7 9
13. FC Metaloglobus 7 2 2 3 10-12 8
14. ASA Tg. Mureş 7 2 2 3 8-12 8
15 SCM Rm. Vâlcea 7 2 2 3 7-11 8
16. CSC Şelimbăr 7 1 3 3 6-12 6
17. CSL Ştefăneşti 7 2 0 5 6-14 6
18. Unirea Slobozia 7 1 1 5 11-11 4
19.Olimpia Satu Mare 7 0 4 3 3-8 4
20. CSC Dumbrăviţa 7 0 3 4 5-14 3
21.CS Dinamo 7 1 0 6 6-23 3
22. CSA Steaua 7 0 2 5 7-16 2



Comentarii
Nu există nici un comentariu.