Duelul dintre prima şi ultima clasată din Liga a III-a, Seria a 10-a, s-a încheiat cu un rezultat mai strâns decât lăsa să se întrevadă clasamentul. Crişul Sântandrei s-a zbătut mult pentru un rezultat pozitiv, însă, la fel ca şi în precedentele jocuri în care a pierdut, a cedat la limită (0-1), golul SCM Zalău fiind marcat de bihoreanul Cosmin Meşter.

În faţa celei mai bune echipe din serie, bihorenii au adoptat o tactică defensivă completată de un joc pe contraatac. A rezultat o primă repriză echilibrată, în care oaspeţii ne le-au dat zălăuanilor pregătiţi de orădeanul Cosmin Lupuţ posibilitatea de a marca. La zece minute de la reluare, însă, Cosmin Meşter (21 ani), format la LPS Bihorul şi împrumutat de la U Cluj, s-a descotorosit de adversarul direct şi a marcat din apropiere (1-0). Crişul a încercat să iasă la joc, dar mai aproape de gol au fost gazdele, Mare (70) nimerind bara, iar Cristea (77), scăpat singur spre poartă, fiind blocat de Verdeş. Totuşi, spre final, echipa din Sântandrei a avut şansa egalării, dar Hora a şutat peste poartă din poziţie favorabilă.

Zalăul a bifat a noua victorie stagională în toate competiţiile din tot atâtea meciuri şi aşteaptă duelul de mâine, cu Oţelul Galaţi din Cupa României, în timp ce Crişul Sântandrei speră să-şi amelioreze situaţia din clasament în jocul din deplasare, cu CSM Sighet, antrenată de un alt orădean, George Zima.

SCM Zalău: D. Poptean – Fl. Pop, Vl. Fărcășan, A. Bobaru (46 Al. Negrean), Al. Cherecheș, C. Meșter (70 S. Culda), V. Kun, S. Zimța (46 A. Pătraș), Al. Micle (70 Al. Mare), R. Cristea, Sg. Pop (86 P. Kascelan). Antrenor: Cristian Lupuț.

Crișul: C. Verdeș – R. Baciu, D. Borma (83 C. Covaciu), C. Ntchinda, S. Gondor, R. Turcan, M. Balogh (83 Gh. Popescu), A. Achim, L. Prundaru (56 R. Pop), C. Trip, R. Pașca (73 I. Hora). Antrenor: Gheorghe Ghiț.

Arbitri: Marius Nechita Chioran (Florești) – George Suciu (Câmpia Turzii), Claudiu Giorgiu (Cluj-Napoca)

Observatori FRF: Viorel Ioan Suciu (Târgu Mureș), Sergiu Neichi (Satu Mare).