Victorie pentru tricolori în primul amical din 2004 Au marcat: Mc Fadden `57 / Chivu `37, Pancu `51 România: Stelea (Lobonţ `46) - Stoican, Iencsi, Chivu, Raţ - Fl.Petre (Mitea `46), Ov.Petre, Pancu (Dănciulescu `89), Cernat (Şoavă `63) - Ganea (A. Cristea `82), Mutu. Antrenor: Anghel Iordănescu Naţionala de fotbal a României a început cu dreptul sezonul de primăvară, obţinând o victorie, la limită, în faţa reprezentativei Scoţiei. Seria partidelor de verificare sau "trilogia de primăvară" cum a numit-o preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost deschisă fericit, tricolorii învingând pentru prima oară pe terenul acesteia, selecţionata Scoţiei. Nu se poate spune că a fost cel mai bun joc al elevilor lui Iordănescu, dar s-au văzut şi câteva lucruri bune, care denotă că s-a pornit pe un drum bun, iar dificila campanie de calificare pentru CM 2006 poate fi abordată cu şanse reale. România a dominat tactic prima repriză, când a şi înscris prin Chivu (lovitură liberă directă deviată de un fundaş scoţian), dar alte ocazii n-au prea existat. Mitanul al doilea a început bine pentru tricolori, care au mai punctat o dată, prin Pancu, pentru ca apoi să asistăm la un forcing al purtătorilor de kilt, materializat prin reuşita lui Mc Fadden, cel mai bun jucător al gazdelor. Pâna la final, scoţienii au forţat, steril însă, egalarea, dar România a ştiut să ţină de rezultat, obţinând o victorie meritată pe ansamblu. Adversarele României din preliminariile Cupei Mondiale din 2006, Finlanda şi Macedonia, au învins reprezentativele Maltei, respectiv Ucrainei. Selecţionata Finlandei a dispus, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa Maltei, prin golurile marcate de Yeremenko `51 şi Jari Litmanen `86. Macedonia a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, reprezentativa Ucrainei, unicul gol al partidei fiind înscris de Stavrevski `25. Alte rezultate înregistrate în meciurile amicale interţări: Moldova - Azerbaidjan 2-1; Bulgaria - Rusia 2-2; Estonia - Irlanda de Nord 0-1; Serbia-Muntenegru - Norvegia 0-1; Slovenia - Letonia 0-1; Croaţia - Turcia 2-2; Albania - Islanda 2-1; Grecia - Elveţia 1-0; Ungaria - Ţara Galilor 1-2.