Una dintre cele trei formații bihorene care vor activa în Liga a III-a în viitorul sezon competițional se pregătește pentru noua ediție de campionat de aproape două luni. Antrenorul Cosmin Bodea, care are în pregătire 23 de fotbaliști, ține câte cinci antrenamente și un joc școală în fiecare săptămână.

Viitorul sezon al Ligii a III-a este programat să înceapă pe 12 septembrie. Acesta va fi unul atipic deoarece, în contextul pandemiei, Federația Română de Fotbal a decis să dubleze numărul de serii și să micșoreze numărul de echipei din fiecare serie astfel că eșalonul al treilea va avea 10 serii a câte 10 echipe, În sezonul trecut au fost 5 serii a câte 16 echipe. În acest conext a devenit posibilă egalarea ultimei performanțe realizate de către fotbalul bihorean, în urmă cu 12 ani, atunci când era reprezentat la acest nivel de către trei echipe.

Raul Ember, cea mai importantă noutate

Prima ședință de pregătire din perioada precompetițională pentru CSC Sânmartin s-a desfășurat pe 1 iulie și de atunci „principalul” Cosmin Bodea împreună cu „secundul” Ciprian Fiter organizează zilnic, de luni până vineri, atât la Sânmartin cât și la Sântion, câte un antrenament, acestea fiind urmate de jocuri școală care se desfășoară sâmbăta. Cei doi tehnicieni au la dispoziție un lot de 23 de jucători printre care se regăsește și Raul Ember, fostul jucător al FC Bihor, cea mai importantă noutate din lotul alb-albaștrilor. Celelalte sosiri sunt reprezentate de către trei tineri fotbaliști de perspectivă, doi dintre aceștia, mijlocașul lateral Sfârlea și fundașul Dardai, făcându-și junioratul la FC Bihor, în grupa pregătită de Lucian Ciocan. Cei doi au venit la Sânmartin de la UTA. Ultima noutate din cadrul lotului bihorenilor este fundașul dreapta Ștefan Kovari (născut 2000) venit de la FC Universitatea Craiova, formație recent promovată în Liga a II-a. Toți acești tineri jucători au ocazia în aceaste zile să se pregătească alături de un campion al României. Este vorba despre Șteianul Ioan Filip (ultima dată la Dinamo București) care a cerut permisiunea conducătorilor echipei să se antreneze cu CSC Sânmartin până în momentul în care vor fi perfectate actele cu formația la care va activa în viitorul sezon. La capitolul plecări, CSC Sânmartin nu va mai conta în sezonul viitor pe Gal, Laza, Vancea şi Bodogae.

Teste mai ieftine, nu serii cu echipe mai puține

Într-o altă ordine de idei, conducerea clubului bihorean se arată nemulțumită față de noul sistem competițional propus de FRF care, deși ajută echipele în ceea ce privește bugetul, crează o serie de alte probleme precum perioada de inactivitate de aproximativ 6 luni în condițiile în care campiontul va dura patru luni, iar perioada de pregătire, aproximativ două luni. În acest context nu este foarte clar cum va fi gestionat raportul club-jucător în ceea ce privește remunerația acestuia din urmă. Mult mai important ar fi fost un anumit protocol în ceea ce privește testarea jucătorilor decât reducerea numărului de echipe din fiecare serie, consideră cei din conducerea grupării bihorene.

Dacă în sezonul trecut CSC Sânmartin și-a disputat jocurile de acasă pe terenul din Sântion, din sezonul care va începe pe 12 septembrie, echipa pregătită de Cosmin Bodea va evolua pe noul teren din Sânmartin, cel construit în vecinătatea Bazei Sportive „Luceafărul” care are inclusiv o tribună de aproximativ 500 de locuri.