Debutantă în cadrul eşalonului trei al fotbalului românesc, formaţia Lotus Felix a terminat pe locul VII în seria cu acelaşi număr. Echipa pregătită de Mircea Lucian Ciocan a avut parte de un debut fulminant de sezon, timp de câteva etape deţinând chiar fotoliul de lider, însă, după un retur mai modest, Lotus a devenit o echipă de mijlocul clasamentului, ratând podiumul, dar fiind scutită de emoţiile retrogradării. Joi seara, la Băile Felix, conducerea şi componenţii echipei au participat la o masă festivă ocazionată de terminarea campionatului. La eveniment a fost prezent şi Gavrilă Ghilea (foto medalion), vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi patron al divizionarei D Luceafărul Oradea, „satelitul” Lotusului, primarul comunei Sânmartin, Lucian Popuş, dar şi sponsori ai grupării. „A fost un sezon reuşit pentru noi, sper să avem cât mai multe motive pentru a participa la asemenea întruniri şi acest lucru depinde şi de jucători”, a spus Alexandru Krenek, preşedintele clubului. Cunoscut ca un om care nu se mulţumeşte cu puţin, antrenorul Lucian Ciocan a spus că, deşi clasarea este onorabilă pentru o debutantă, personal şi-ar fi dorit ca echipa să menţină ritmul din debutul sezonului, când s-a aflat printre protagonistele seriei. „Am avut parte de ghinion şi de un val de accidentări care ne-a îngreunat misiunea, în special în retur”, a concluzionat tehnicianul, care, cu puţin timp în urmă, a absolvit cursurile Şcolii Federale de Antrenori, devenind posesorul licenţei A. Gavrilă Ghilea, care a depus eforturi pentru ca Lotus să poată juca în retur pe terenul din Sântion, s-a arătat mulţumit de colaborarea pe care clubul Luceafărul l-a avut cu divizionara C şi în urma căruia mai mulţi juniori au făcut pasul spre fotbalul mare, debutând şi având chiar evoluţii lăudabile în cadrul Diviziei C. Lotul formaţiei bihorene nu va cunoaşte schimbări radicale, cel puţin la capitolul plecări, Alexandru Krenek precizând că Lotus nu se va despărţi de nici un fotbalist, din contră, va veni o serie de jucători noi, cu experienţă, dar şi juniori, deoarece obiectivul pentru sezonul viitor va fi obţinerea unei clasări superioare, poate chiar pe podiumul clasamentului.