Siljanovski a impresionat
Surpriza plăcută a amicalului cu UTA a fost Jurica Siljanovski. Utilizat în linia de atac, pe un post mai puţin obişnuit pentru el, macedoneanul a constituit un pericol permanent pentru poarta arădeană. Pe lângă golul reuşit, Siljanovski a fost la originea majorităţii acţiunilor orădene, impresionând prin tehnicitate şi ştiinţă a jocului. Chiar dacă s-a remarcat în avanposturi, Jurica poate constitui o soluţie şi pentru linia mediană, în spatele celor două vârfuri, mai cu seamă că FC Oradea pare să ducă, în continuare, lipsă de un autentic jucător de creaţie.
Nemţanu a decepţionat
Introdus în minutul 46, în locul lui Cristian Munteanu, fundaşul Leonard Nemţanu a avut o prestaţie ştearsă, departe de ceea ce se aştepta de la un fotbalist care, cu aproape trei ani în urmă, bifa chiar jocuri în cupele europene. "Copilul de suflet" al lui Dumitru Dumitriu nu s-a înţeles deloc cu colegii săi din defensivă, fiind depăşit cu regularitate de atacanţii arădeni, în special de Cristian Luca. De altfel, acesta are o parte însemnată de vină la golul formaţiei arădene, deoarece l-a scăpat de sub marcaj pe fotbalistul şteian, care apoi a marcat nestingherit.
Exprimarea modestă a jucătorului i-a făcut pe suporterii bihoreni prezenţi la Arad să-l regrete, o dată în plus, pe Ionel Cireş, fotbalist de care conducerea orădeană s-a dispensat cu prea mare uşurinţă şi într-un mod nu tocmai elegant.
În ciuda prestaţiei mai puţin concludente, antrenorul echipei FC Oradea a lăsat să se înţeleagă că Nemţanu va fi reţinut în lot (se putea altfel?). "Poate face faţă echipei noastre. Este un jucător cu experienţă şi are o vârstă la care mai poate oferi câte ceva", l-a caraterizat Dumitriu după testul cu UTA.
Fotbalistul în vârstă de 30 de ani nu a participat la antrenamentul de ieri, fiind învoit pentru a-şi aduce actele necesare transferului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.