Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), Emilian Hulubei, a declarat joi că măsurile luate de guvern, în ceea ce priveşte protejarea din punct de vedere economic a cluburilor şi federaţiilor sportive afectate de criza pandemiei Covid-19, vor ajuta cluburile mici, ideea fiind aceea de a nu se desfiinţa echipele.

Referitor la cluburile din Liga I, Hulubei a spus că este puţin probabil ca acestea să îndeplinească condiţiile pentru a accesa fondurile asigurate de stat pentru plata salariilor fotbaliştilor.

„Măsurile luate de Guvern ajută cluburile mici, clar. Dar nu ştiu dacă sunt aplicabile cluburilor mari. O să ajute Liga a II-a, Liga a III-a, după părerea mea cea mai avantajată va fi Liga a III-a, în cazul în care se apelează la aceste măsuri. Dar sunt nişte condiţii specificate, să vedem dacă le îndeplinesc. În ceea ce priveşte Liga I, toate au bugete bazate în mare parte pe drepturile de televizare a meciurilor. Aceste măsuri sunt luate pentru întreg sportul, nu pentru fotbal în special. Apoi mai există o prevedere că trebuie să-i ţii minim şase luni angajaţi dacă beneficiezi de aceste prevederi. Sunt nişte condiţii şi nu ştiu dacă cluburile din Liga I sunt dispuse să le acceseze. Dar la ligile inferioare e o măsură binevenită. Ideea este să nu se desfiinţeze echipele, pentru că mulţi au spus că nu au de unde să dea bani, pentru că majoritatea consiliilor locale au gestionat banii către sănătate şi nu avem ce face în condiţiile astea”, a declarat Hulubei pentru AGERPRES.

Statul va asigura sportivilor a căror activitate este afectată de criza pandemiei Covid-19 un venit minim de 75% din salariul aferent contractului individual de muncă sau contractului de activitate sportivă, plafonat la nivelul a 75% din câştigul salarial mediu brut pe economie, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe. De aceste prevederi beneficiază salariaţii angajaţi în baza Legii Educaţiei Fizice şi Sportului şi include, şi personalul angajat în cadrul cluburilor şi federaţiilor sportive.

Totodată, Guvernul a decis ca federaţiile şi cluburile sportive să beneficieze de o amânare la plată a serviciilor de utilităţi, electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, dar şi a chiriei imobilelor în perioada stării de urgenţă.