Patru tenismeni orădeni vor avea şansa să participe la un prestigios turneu ?al sportului alb?, organizat în perioada 5-19 aprilie, la Bruxelles, în urma unei invitaţii lansate de Gabriela Collard Medveş, în cadrul conferinţei de presă desfăşurată, ieri, la sediul clubului Voinţa, la care au mai fost prezenţi directorul Mircea-Teodor Drăgoi şi a antrenorului Mucenic Chirilov. Stabilită de mai mulţi ani în capitala Belgiei, Gabriela a început tenisul la Oradea, fiind dublă vicecampioană naţională (la categoriile 11-12 ani şi 13-14 ani). Ea a părăsit România în 1988, după o scurtă perioadă petrecută în Ungaria, ajungând în Belgia, unde s-a căsătorit cu antrenorul de tenis Pascal Collard, cu care are un fiu, Anthony. "Vizita mea la Oradea nu este doar una de protocol, am venit să lansez o invitaţie clubului Voinţa pentru a trimite doi-trei tenismeni talentaţi la turneul internaţional care va avea loc, în perioada 5-14 aprilie, la Bruxelles. Întrecerea se adresează tinerilor sub 16 ani, beneficiind de o participare internaţională. Pentru a sprijini pe tinerii tenismeni orădeni care vor veni la concurs, vom face demersurile ca acestora să li se asigure cazare şi masă gratuită în timpul şederii în Belgia?, a declarat Gabriela Collard. Directorul clubului Voinţa, a subliniat faptul că această invitaţie oferă o excelentă posibilitate copiilor orădeni de a susţine meciuri în cadrul unui turneu la care participă sportivi din mai multe ţări. "Ne-am propus să deplasăm în Belgia patru sportivi, Alexandru Stohor, Ionuţ Bot, Larisa Popa şi Horia Matei, care să concureze în calificările pentru tabloul principal. Sperăm ca Alexandru Stohor să calce pe urmele Inei Danciu, care s-a lansat în cadrul acestui turneu, în urmă cu câţiva ani, când a furnizat o mare surpriză, ajungând la prima sa participare până în semifinala competiţiei" a precizat Mircea Drăgoi. În prezent, Gabriela nu are de a face cu tenisul, activând în cadrul grupului G-14, ce reuneşte cele mai puternice echipe de fotbal din Europa. Ea ar putea media astfel un alt sprijin important pentru club, aducerea unui gazon sintetic uzat, dar bun, pentru terenul de fotbal de la baza Voinţa.