Într-o perioadă dificilă, fără competiţii oficiale şi cu antrenamente restricţionate, mişcarea sportivă juvenilă primeşte un mic ajutor din partea Guvernului României. Mai precis 30.000 de vouchere a câte 300 lei pentru copiii legitimaţi cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani.

30.000 de tichete disponibile

La inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, Guvernul a aprobat în ședința din 3 septembrie 2020 Ordonanța de Urgență nr. 157 pentru acordarea unui ajutor financiar pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. Sprijinul constă într-un voucher pentru achiziționarea de echipamente sportive, în valoare de 300 lei. În prima fază a programului guvernamental sunt disponibile 30.000 de vouchere la nivel național.

Normele metodologice au fost publicate în Monitorul Oficial în 17 septembrie.

 

Doar cluburile cu CIS sunt eligibile

Programul se adresează, în primul rând, copiilor din sistemul de învățământ primar și gimnazial pentru ca aceștia să poată practica sportul într-un cadru organizat în contextul pandemiei de Covid-19. Sunt eligibili copiii născuți în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2014, care se vor legitima pentru prima dată la un club sportiv în perioada 8 septembrie – 30 noiembrie 2020. Clubul Sportiv trebuie să fie deținător al Certificatului de Identitate Sportivă (CIS) emis de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS).

„Beneficiarii vor solicita acordarea voucherului la clubul la care s-au legitimat, prin completarea unei cereri însoțită de unele documente justificative. Până la data de 30 noiembrie 2020, inclusiv, cluburile bihorene vor trimite către Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) Bihor solicitările de acordare a acestor vouchere, după care DJST le va direcţiona către MTS”, menţionează Petruţ Drăgan, directorul DJST Bihor.

Mai multe informații pot fi obţinute de pe site-ul djstbihor.ro, de pe pagina de facebook a instituției (DJST Bihor Oradea) sau de pe site-ul MTS (mts.ro).