În fiecare iarnă, diferite loturi de sportivi aleg drept cantonament de iarnă pitoreasca staţiune Stâna de Vale, un loc excelent pentru încărcarea bateriilor în vederea abordării în condiţii optime a sezonului de primăvară. Şi în luna februarie, în staţiunea montană bihoreană au fost prezente mai multe loturi, de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, dar şi echipele de junioare ale Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Oradea. Astfel, primii care au luat cu asalt pantele staţiunii au fost componenţii echipelor de fotbal juniori de la LPS Bihorul, cei 60 de lepesişti fiind alergaţi câte patru ore pe zi de directorul Liceului Sportiv, prof. Gheorghe Bulc, şi de antrenorii Lucian Stance, Ionel Negrea şi Jambor Janos. Zilnic, în program figurau câte două antrenamente, iar în fiecare zi la ora 12.00, îngheţaţi, dar plini de voioşie, sportivii serveau un ceai fierbinte. Aşa cum se întâmplă mereu în ultimii ani, loturile au beneficiat de cele mai bune condiţii de cazare şi masă, oferite de Cabana "Gaudeamus" (administrator, Florin Cristea). La capătul celor 10 zile de stagiu montan, locul fotbaliştilor a fost luat de echipa de baschet juniori III LPS Bihorul (antrenor, prof. Alin Cureş), de componentele echipelor de junioare I, II şi III ale Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" (antrenoare, prof. Suzana Onaca), precum şi de grupa de atletism a liceului sus-amintit (antrenor, prof. Florin Indrie). Şi la aceste două grupe, programul de antrenament a fost asemănător, la capătul unei săptămâni epuizante sportivii acumulând energie pentru un întreg sezon competiţional. Sub comanda profesoarei Suzana Onaca au efectuat stagiul montan baschetbalistele Loredana Ulica, Oana Sărăcuţ, Otilia Oros (toate trei convocate la lotul naţional 1991, condus de antrenoarea echipei CSM U Oradea, Adriana Niculescu), Cristiana Vaşadi, Nora Anei, Dalia Zăpodeanu, Alexandra Gherle, Carla Ţigan, Oana Cutuş, Roxana Pantea, Monica Precup, Alexandra Panaitescu, Ioana Balaj, Patricia Filip, Iris Ivanciuc, Celia Bud, Bianca Reguli, Carina Ochiş, Francesca Mărie) a absentat doar Amalia Scheiner, din motive personale). Din grupa de atletism au urcat la Stână Andrei Chivari, Zahuy Patrik, Iuhos Daniel, Alexandru Hodişan, Sabin Variu, Mihai Haş, Gianina Indrieş, Naomi Toma, Ioana Bologa şi Loredana Mocanu. În fine, antrenorul Alin Cureş i-a alergat timp de o săptămână pe pantele din staţiune pe Radu Tebieş, Cristian Chereji, Raul Pop, Bogdan Demeter, Kosa Robert, Alexandru Pop, Alexandru Bidilean, Andrei Lung, Ştefan Varga, Andrei Ciordaş, Remus Hăbăşescu.