În cadrul unei conferinţe de presă, Florin Birta, primarul oraşului Oradea, a anunţat care sunt planurile administraţiei locale cu privire la echipa de fotbal FC Bihor. Acesta a oferit detalii şi despre noul stadion care ar urma să fie gata cel târziu în anul 2027.

Pe ordinea de zi a Consiliului Local Oradea s-a aflat aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construcția noului stadion despre care nu s-a mai discutat de multă vreme. PUZ-ul acoperă o suprafață de 211.000 mp și are cinci componente: stadionul cu hotel de două etaje; protejarea și punerea în valoare a clădirii Rhedey precum şi a celei din fața LPS Bihorul; parc și terenuri de sport pe amplasamentul actualei Grădini Zoologice care va fi relocată în afara orașului; sală de sport și bazin de înot didactic în incinta LPS Bihorul; stadionul de atletism cu pistă și tribună (Sadionul Tineretului renovat) la LPS Bihorul.

 

Sandor Kulcsar va fi preşedintele FC Bihor

Totodată edilul şef al oraşului Oradea a anunţat modificarea numelui clubului de fotbal. Astfel Asociația Club Sportiv CAO 1910 a devenit Asociația Club Sportiv Fotbalistic Oradea. Membri asociați vor fi Primăria Municipiului Oradea, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) și Consiliul Județean Bihor. În prima fază, Consiliul Județean nu va contribui financiar, în timp ce Primăria Oradea va asigura un buget maxim de 250.000 de euro pentru FC Bihor Oradea în Liga a III-a în noul sezon competiţional. „Prin acest proiect ne dorim ca în momentul când va fi finalizat stadionul, undeva în jurul anilor 2026-2027, echipa FC Bihor să activeze în prima ligă a fotbalului românesc”, a mai spus primarul. Cele două hotărâri au fost votate de consilierii locali. Asociația Club Sportiv Fotbalistic Oradea va evolua sub denumirea de FC Bihor Oradea, iar noul preşdinte al clubului va fi Sandor Kulcsar, o legendă a roş-albaştrilor.