Cele mai bune 12 echipe feminine și masculine din România s-au întâlnit, zilele trecute la Arad, la Turneul Final al Campionatului Național U16 la volei pe nisip, competiție care a reunit cei mai valoroși tineri sportivi din țară.

Academia de Volei Oradea, în parteneriat cu LPS Bihorul Oradea, a obținut titlul de campioană națională la categoria U16 masculin, prin echipa formată din Raphael Plugar și David Szabo Alexi.

Cei doi sportivi orădeni au avut un parcurs remarcabil pe parcursul competiției, reușind să câștige turneul  fără să piardă niciun set. Performanța reprezintă o premieră pentru cei doi și confirmă valoarea generației tinere formate la Oradea.

O evoluție foarte bună au avut și sportivii Rogojan David și Vișoiu Erik, reprezentând LPS Bihorul Oradea. Aceștia au luptat pentru medalia de bronz și au disputat finala pentru locurile 3–4, în care au fost învinși la limită, încheind competiția pe locul 4.

Rezultatul este unul important și demonstrează că Oradea continuă să fie o pepinieră importantă pentru voleiul pe nisip juvenil din România.

În competiția feminină, Academia de Volei Oradea a fost reprezentată de mai tinerele sportive Szatmary-Bujor Sanja și Blaj Ciocoiu Andreea.

Cele două au avut o evoluție apreciată la Turneul Final U16 și au încheiat competiția pe locul 7, rezultat care oferă perspective foarte bune pentru următoarele competiții și pentru dezvoltarea lor în voleiul pe nisip.

 

Kovacs Zoltan, rezultate importante la nivel juvenil

Performanța de la Arad completează seria rezultatelor foarte bune obținute în acest sezon de sportivii pregătiți de antrenorul Kovacs Zoltan.

La categoria U18, acesta a reușit anterior să obțină atât medaliile de aur, cât și pe cele de bronz, iar acum adaugă palmaresului o nouă medalie de aur la categoria U16.

Rezultatele obținute în competițiile juvenile confirmă parcursul ascendent al voleiului pe nisip orădean și demonstrează că Academia de Volei Oradea și LPS Bihorul Oradea investesc cu succes în formarea și dezvoltarea noilor generații de sportivi.

„Suntem foarte bucuroși pentru rezultatele obținute la Arad. Titlul de campion național U16 reprezintă o performanță importantă pentru Raphael și David, dar și pentru întregul colectiv care contribuie la pregătirea lor. Ne dorim să continuăm această tradiție a performanței și să oferim tinerilor sportivi din Oradea cât mai multe oportunități de a se dezvolta în voleiul pe nisip”, a declarat antrenorul Kovacs Zoltan, vicepreşedinte Academia de Volei Oradea.

„Academia de Volei Oradea felicită toți sportivii, antrenorii și partenerii implicați în această performanță și își reafirmă angajamentul de a susține dezvoltarea voleiului pe nisip juvenil și de a transforma Oradea într-un reper important al acestei discipline sportive la nivel național”, a afirmat Paul Szabo-Alexi, preşedinte Asociația Clubul Sportiv Academia de Volei Oradea.