La mai bine de o săptămână de la anunţarea deciziei de suspendare a lui Lazăr, Mihuţ, Sfârlea şi Munteanu, până în 2006, raporturile dintre FC Oradea şi cei patru jucători au rămas aceleaşi. Ambele părţi se menţin pe poziţii, cu toate că antrenorul Marian Bondrea a purtat discuţii cu fotbaliştii impresariaţi de Tiberiu Bordaş. "Mi s-au părut confuzi. Sunt nişte jucători care par obişnuiţi să fie ajutaţi de alţii. Nu sunt capabili să-şi ia destinul în propriile mâini. Le doresc să-şi realizeze gândurile, dar să nu uite că, pentru ei, cel mai important este fotbalul. De aceea, trebuie să-l practice, nu să stea prin tribune, mai ales că sunt şi tineri. Dacă vor continua tot aşa, le va fi greu să revină", a mărturisit Bondrea.